E oficial! Vârsta de pensionare, redusă cu peste zece ani pentru o categorie de angajați

E oficial! Vârsta de pensionare, redusă cu peste zece ani pentru o categorie de angajați

Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, dar pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede că angajaţii care au lucrat cel puţin 25 de ani în industria de producţie de energie termică şi electrică să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare.

Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Legea prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii de la prevederile art. 55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.

Potrivit textului, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi "activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui".

Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Prevederile intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza