ECONOMIC. Oamenii de afaceri clujeni vor să pună presiune şi pe parlamentari pentru depăşirea crizei economice

ECONOMIC. Oamenii de afaceri clujeni vor să pună presiune şi pe parlamentari pentru depăşirea crizei economice
Unul din scopurile dezbaterii “Repornirea economiei prin pârghii legislative”, care va pune faţă în faţă oameni de afaceri clujeni şi parlamentari de Cluj, este responsabilizarea şi a parlamentarilor pentru a lua măsuri anti-criză şi a nu lăsa acest lucru doar în seama Guvernului, au menţionat reprezentanţi ai organizatorilor.
“De ce nu vă asumaţi soluţii de ieşire din criză, mai ales că susţineţi că Guvernul nu e competent? Respectăm specialitate fiecăruia, dar dacă e specializat într-o anumită problemă parlamentarul are la dispoziţie o Comisie de Specialitate, specialişti pe care poate să îi consulte. Responsabilitatea parlamentară este mai mult decât a spune că am avut o anumită iniţiativă legislativă şi cam atât”, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă Iosif Pop, preşedintele Consiliului Civic Local, organizator al dezbaterii, alături de Liga Intreprinzătorului Român (foto, de la înfiinţarea asociaţiei) şi Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj.

Dezbaterea “Repornirea economiei prin pârghii legislative”, la care sunt invitaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, va avea loc mâine de la ora 18, în sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor. Intrarea este liberă.

Comenteaza