Electrogrup a terminat cu 2 luni mai repede un parking din Oradea. La Cluj se fac liste negre

Electrogrup a terminat cu 2 luni mai repede un parking din Oradea. La Cluj se fac liste negre
Parkingul și complexul comercial sunt prevăzute cu o pasarelă transparentă

Compania clujeană Electrogrup a dat în funcțiune mai devreme decât termenul prevăzut în contract noua parcare de pe str. Brașovului din Oradea. La Cluj, primarul Emil Boc amenință cu lista neagră constructorii care nu se încadrează în timp cu lucrările începute în ”capitala Transilvaniei”.

Termenul de execuție asumat inițial de către Electrogrup era noiembrie 2020, însă ritmul de derulare a lucrărilor a permis finalizarea acestora mai devreme, conform Info Oradea. “Mulțumesc firmei Electrogrup pentru seriozitate și pentru faptul că lucrările sunt gata, iată cu două luni mai repede decât termenul anunțat“, a precizat primarul ales al municipiului Oradea, Florin Birta.

După recepția lucrărilor și obținerea autorizației de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, timp de trei luni, accesul în parcare va fi gratuit. În aceste zile sunt executate ultimele finisaje, curățenia, montarea semnalistică interioară, amenajările exterioare, amenajarea drumului de acces pentru intrare-ieșire în parcare de pe str. Brașovului, executată de Drumuri Orășenești Oradea.

Sunt verificate instalațiile interioare, semnalizările exterioare, precum și funcționalitatea instalațiilor. Parkingul de pe str. Brașovului, situat între Spitalul Militar și Complexul Crișul, este prevăzut cu 395 de locuri de parcare. Construcția are șase niveluri. La etajul 2 este prevăzut un acces pietonal, printr-o pasarelă peste str. Braşovului, conectată cu Crişul. Costurile pasarelei au fost suportate de către firma ce administrează centrul comercial.

Valoarea lucrărilor este de 16 milioane lei, fără taxa pe valoarea adăugată, finanțarea fiind asigurată din surse proprii de către Administrația Domeniului Public Oradea. După recepție, parcarea va fi vândută către Primăria Oradea, care va achita contravaloarea acesteia timp de cinci ani, în 10 rate semestriale.

Electrogrup proiectează și execută lucrări de modernizare a infrastructurii de mobilitate urbană, în cadrul unui proiect unic în Europa, desfășurat în Câmpia Turzii, de 4,6 milioane de euro. Societatea face parte E-Infra, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie și telecomunicații, alături de Netcity Telecom, Direct One, Nova Power & Gas și WESEE, ce reunesc 600 de angajați și generează o cifra de afaceri consolidată anuală de 100 milioane de euro.

“Nu mai veniți la Cluj!”

Edilul Clujului a amenințat că societățile care câştigă licitaţii publice pentru investiţiile din oraş și nu respectă termenele contractuale nu vor mai putea participa la alte lucrări în municipiu. "Vor primi o recomandare să nu mai caute la licitaţii în Cluj-Napoca în viitor. Voi afişa pe o platformă publică toate firmele din cauza cărora nu se termină la timp lucrările, să le ştie toată lumea. Dacă vii la Cluj la licitaţie, îţi faci datoria. Dacă nu, nu mai ai ce căuta în vecii vecilor aici! Am avut cu firme care vin, câştigă licitaţii şi după nu mai au cu cine lucra, intră în faliment. Nu mai veniţi!".

Comenteaza