Fabrica Argos dispare din centrul Clujului. Terenul va fi vândut

Fabrica Argos dispare din centrul Clujului. Terenul va fi vândut
Unitatea de producţie va fi transferată din centrul municipiului în zona platformei industriale de la Clujana. Grupul de confecţii Jolidon a început să mute utilajele şi personalul de pe str. Onisifor Ghibu pentru a-şi centraliza activitatea pe str. Tăbăcarilor şi a reduce costurile de producţie.

Fondatorul Jolidon a confirmat mutarea fabricii. „Transferăm producţia la Jolidon pentru a rentabiliza activitatea. Este complicat să faci producţie în mai multe locuri din oraş. Terenul care va rămâne liber va fi vândut. La fosta bază sportivă Record nu se construieşte nimic deocamdată, nu e niciun şantier. Doar cei de la The Office continuă, în spate, lucrările la complexul de birouri”, ne-a declarat Gabriel Cîrlig
 
„Au fost discuţii cu personalul pentru că muncitoarele de la Argos şi de la Flacăra nu erau dispuse să se mute din centrul oraşului, unde erau obişnuite de zeci de ani, la Clujana. Până la toamnă activitatea va fi transferată la Jolidon. Oricum în august producţia la Jolidon se întrerupe pentru o lună, în fiecare an, timp în care lumea, cu excepţia celor de pe partea administrativă, se duce în concediu”, relatează angajaţii. 
 
Perimetrul unităţii de producţie de pe Onisifor Ghibu este învecinat cu fosta bază sportivă Record, închisă definitiv acum şase ani, pe când era administrată atât de Argos, cât şi de Trisom Record, desprinsă din Tricotaje Someşul. Baza cuprinde un ştrand, terenuri de tenis, sală de fitness. Cele două firme au decis atunci să monteze un gard care să delimiteze partea de teren a fiecăreia. 
 
Birourile se extind spre Argos
 
Lucrările la a treia etapă a complexului de birouri care se ridică dinspre Bd. 21 Decembrie au ajuns acum la limita cu terenurile Argos, iar în cazul în care investitorii de la The Office ar cumpăra aceste suprafeţe, ar beneficia de spaţiu suplimentar pentru extinderea investiţiei lor. Fondul de Investiţii New Europe Property (NEPI) şi antreprenorul Ovidiu Şandor au demarat lucrările la etapa a treia din cadrul complexului ridicat în locul fabricii Tricotaje Someşul.
 
Clădirea cu 18.500 mp închiriabili va fi terminată în vara lui 2017. Cei 21.273 mp închiriabili livraţi în 2014 cu ocazia dării în folosinţă a primei faze sunt acum ocupați, iar suprafaţa de 19.412 mp aferentă celei de-a doua faze este şi ea închiriată.

„Au loc discuţii avansate cu firme care doresc să se extindă dar şi cu multe companii noi”, a declarat Lori Collin, office executive în cadrul NEPI. Proiectul va oferi o suprafață totală de 59.185 mp, iar numărul persoanelor care îşi vor desfăşura activitatea va depăşi 5.000 în 2017. 

NEPI şi Şandor au preluat fostul teren de 19.000 mp al Tricotaje Someşul (achiziţionat în 2007 de Atrium Centers). Fostul proprietar care a cumpărat terenul cu 14 milioane de euro avea un proiect mixt (mall, hotel, birouri) şi a demolat fabrica în cinci luni, în 2008, fără să mai construiască nimic. Fabrica de tricotaje a fost mutată pe Bd. Muncii.
 
Confecţiile clujene, comasate pe Tăbăcarilor

Jolidon a fost înfiinţată în 1993 de Gabriel Cîrlig. Atelierul inițial, cu patru mașini de cusut, a devenit apoi o fabrică de mari dimensiuni. Un an mai târziu produsele erau vândute în 100 de magazine, în 1996 numărul lor s-a triplat, ajungând ca în 2009 să fie 1.400 de unităţi.

În 2004 Jolidon a preluat pachetul majoritar de acțiuni al principalului său concurent de pe piața românească, Argos, firmă locală cu 800 de angajați. În 2006 Jolidon achiziționează fabrica de confecţii Flacăra. În 2007 a fost cumpărată fabrica Tricotaje Ineu, iar în 2008, Lilly Italia, în vederea creșterii capacității de producție a grupului. În străinătate s-au înfiinţat reprezentanţe la Budapesta, Milano, Paris, Lodz.

Portofoliul de mărci pe care le gestionează grupul însumează Jolidon (Fashion, Clandestine), Prelude, Argos, Fala, Lilly, Eclizia, Kelitha. Produsele sunt exportate în Europa, SUA, Canada, Japonia, Africa de Sud, Liban și Israel. În primăvară, directorul adjunct al Jolidon, Olga Stanciu, a părăsit compania, devenind apoi manager în cadrul agenţiei de turism Eximtur. 
 
Mai mulţi creditori au solicitat intrarea în insolvenţă a Jolidon, care s-a produs în vara lui 2015. Inclusiv Cîrlig figura printre creditori, cu 20 de milioane de lei. Astra Rail Industries, controlată de germanul Thomas Manns, era cel mai mare creditor, după ce a preluat o creanţă de 117 milioane de lei a societăţii clujene de la BCR. 
 
Anul trecut, Jolidon, specializată în fabricarea de articole de lenjerie de corp, a înregistrat venituri de 67 de milioane de lei şi o pierdere netă de 23 de milioane, având 851 de angajaţi. Flacăra avea venituri de 17 milioane de lei, o pierdere anuală de 2,8 milioane şi 234 de salariaţi, iar Argos, venituri de 7 milioane de lei şi o pierdere de 4,5 milioane, cu 159 de angajaţi.

Comenteaza