Falimentul City Insurance. Cererile de plată se mai pot depune până la 20 iulie

Falimentul City Insurance. Cererile de plată se mai pot depune până la 20 iulie
| Foto: monkeybusiness - Depositphotos.com

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) atrage atenţia păgubiţilor City Insurance că, în urma deciziei definitive în instanţă privind falimentul City Insurance, a început să curgă teremnul limită până la care se mai pot depune cereri de plată, respectiv până pe 20 iulie 2022.

„Conform Art. 14 din Legea nr. 213/2015 actualizată, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată. Fondului de garantare a asiguraţilor, dar nu mai târziu de 90 de zile calculate fie de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drepturi”, au mai transmis reprezentanţii FGA.

Prin urmare, dacă dreptul de creanţă s-a născut ulterior datei de 20 iulie 2022, termenul de 90 de zile curge de la data la care s-a născut dreptul, conform art. 14 alin. (1) din Legea Nr. 213/2015.

„FGA va continua să instrumenteze cererile de deschidere dosare daună primite pentru evenimente produse înainte de 11 mai 2022 inclusiv. Recomandăm creditorilor de asigurări ale căror dosare de daună nu au fost încă deschise sau finalizate prin depunerea unei cereri de plată, să depună cererea de plată, până la împlinirea termenului limită de depunere, 20 iulie 2022 sau maxim 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, dacă acesta s-a născut ulterior datei rămânerii definitive a falimentului, respectiv 20 aprilie 2022. Ulterior deschiderii dosarului de daună sau efectuării reparaţiei, creditorii de asigurări au posibilitatea de a complete documentaţia depusă deja la FGA”, au mai explicat reprezentanţii Fondului.

Comenteaza