Femeia investitor economisește mai mult decât bărbatul

Femeia investitor economisește mai mult decât bărbatul
Comportamentul financiar diferă semnificativ între bărbați și femei, deși preocupările financiare privind economisirea, investițiile și viitorul familiei sunt la cote ridicate în România, relevă Bursa de Valori București (BVB).

La nivel internațional, companiile care au cel puțin o femeie director au obținut o creștere mai mare a acțiunilor, iar companiile în care cel puțin 30% din funcțiile de conducere sunt ocupate de femei marja de profit a fost cu 6% mai mare.

„Femeile din România consideră că este foarte important să economisească (43%) în comparație cu bărbații (36%). Dacă ar avea 2.000 de lei la dispoziție, femeile ar economisi mai mult decât bărbații, 52% față de 44%”, a spus Lucian Anghel, președintele BVB, citând un studiu IMAS privind comportamentul investițional.

În ceea ce privește investițiile, 23% dintre femeile din România ar investi în obligațiuni sau acțiuni. „Ca o concluzie, femeile sunt dispuse să economisească mai mult decât bărbații, însă un aspect important îl reprezintă și gradul de risc. Pentru trei din patru femei cel mai important aspect al unei investiții este nivelul de siguranță”, a mai spus președintele BVB.

O analiză a portofoliului Gothaer Asigurari Reasigurări din 2016 reflectă faptul că femeile și bărbații sunt în proporții egale interesați de siguranța lor financiară, înțeleg utilitatea unei asigurări facultative și o consideră o prioritate pentru bugetul lor. 

62% dintre persoanele fizice pe segmentul CASCO au fost bărbați și 38% femei, păstrând proporția observată la nivel național în numărul bărbaților și femeilor care dețin carnet de conducere. Deoarece în România sunt 7,14 milioane de șoferi, dintre care 4,84 milioane de bărbați, (67%), raportul șoferi-asigurați se păstrează. În ceea ce privește asigurările facultative de locuință, 56% dintre cei care au contractat o poliță sunt bărbați, iar 44% femei. 

Analizând comportamentul de cumpărare al asigurărilor facultative CASCO, specialiștii au remarcat că femeile sunt mai pragmatice și mai puțin pretențioase când vine vorba de riscurile asigurate. În esență, vor să își știe mașina protejată împotriva celor mai importante riscuri, neacordând atenție la detalii, aspecte cosmetice sau zgârieturi ce pot afecta autoturismul.  

Bărbații investesc mai mult timp și mai multă energie în alegerea asigurării potrivite mașinii lor. Clienții de acest tip adresează cele mai detaliate întrebări și se asigură că au incluse în poliță acoperiri chiar și pentru riscurile cu cea mai mică probabilitate de a se produce.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...