Fermierii clujeni: “Clienții și-au făcut stocuri de telemea și burduf”

Fermierii clujeni: “Clienții și-au făcut stocuri de telemea și burduf”

O familie de fermieri de pe Valea Chintăului care produce lapte și brânzeturi proaspete spune că încă are clienți, însă mulți dintre cei potențiali și-au făcut provizii între timp.

Familia Ionuț vinde zilnic lapte și brânzeturi proaspete la cele trei magazine închiriate în oraș, conform platformei Lanțul Alimentar. “Pe soțul meu, Ioan, l-am cunoscut când vindeam la tarabă brânza obținută în gospodăria părinților mei. Ai lui erau tot crescători de animale și vindeau ca mine în piață.

De când ne-am căsătorit, de 20 de ani, muncim împreună în ferma noastră, nu ne-am ocupat cu altceva. Avem patru copii, băiatul cel mare a împlinit 21 de ani, o fată are 20 de ani, cealaltă, 14 ani, iar băiatul cel mic, un an și jumătate. Cei mari sunt și ei implicați în agricultură, ceilalți calcă pe urmele noastre. ”Creierul” întregii afaceri este soțul meu, el gândește și planifică totul, noi suntem ajutoarele lui”, mărturisește Ana Ionuț.

Familia Ionuț crește sute de oi din rasa țurcană, 50 de vaci din rasa bălțată românească. Totodată, fermierii lucrează 200 ha de teren agricol, pentru a asigura animalelor baza furajeră (cereale, lucernă). Nu au accesat fonduri europene, iar utilajele le-au achiziționat în leasing. Ana este băcița fermei.

Zilnic, în punctul de procesare ajung de la vaci 300 l de lapte. 150 l sunt ambalați în sticle de 1 l, de unică folosință, iar 150 l transformați în brânzeturi. Oile nu sunt încă mulse. Laptele este rezervat în totalitate mieilor, care trebuie îngrășați înainte de Paște.

În fiecare zi, din Valea Chintăului mașina frigorifică transportă laptele și brânzeturile la magazinele închiriate de familia Ionuț în piețele Mărăști, Gheorgheni și Zorilor din Cluj-Napoca. ”Avem deocamdată clienți, chiar dacă unii și-au mai făcut stocuri de telemea maturată și de brânză de burduf. Nu știu ce va fi mai departe. Mie îmi e teamă” și-a exprimat Ana Ionuț îngrijorarea cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus.

Comenteaza