Finanţare de peste 2 milioane de euro pentru consolidarea sectorului de apă din România
„Acordul, cu o valoare totală de 2,22 milioane de euro, va fi propus pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică, urmând să se deruleze în perioada ianuarie 2018 - ianuarie 2020, cu implicarea tuturor instituţiilor responsabile: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), Ministerul Apelor şi Pădurilor, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi Asociaţia Română a Apei", se arată într-un comunicat al MDRAPFE.
Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT 2014-2020) are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii în România.
Obiectivul global al POAT 2014-2020 este de a asigura capacitatea şi instrumentele necesare pentru coordonarea, gestionarea şi controlul intervenţiilor finanţate din fondurile structurale, precum şi o implementare eficientă, bine orientată şi corectă a POAT, Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi a Programului Operaţional Competitivitate (POC).