Finanţare pentru 32 de proiecte de transport

Finanţare pentru 32 de proiecte de transport
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport (AMPOST) 2007-2013 a transmis către Autoritatea de Certificare şi Plată o declaraţie de cheltuieli în valoare de 584 de milioane de lei.

 

Din această sumă, 484 de milioane de lei sunt aferenți proiectelor finanțate prin Fondul de Coeziune și 99 de milioane proiectelor finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
 
Suma autorizată de AMPOST reprezintă cheltuieli efectuate de beneficiari în cadrul a nouă proiecte ce vizează modernizarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere, nouă proiecte pentru domeniul feroviar (dintre care unul aferent dezvoltării infrastructurii de metrou), 13 pentru naval și unul pentru aerian.
 
Declaraţia de cheltuieli va fi transmisă către Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Ulterior obţinerii certificării, declaraţia va fi înaintată Comisiei Europene în vederea efectuării rambursărilor către bugetul de stat al României.
 
Până în prezent, AMPOST a solicitat la rambursare 1,9 miliarde de euro, reprezentând contribuţia Uniunii Europene, ceea ce conduce la un grad de autorizare a cheltuielilor de 46,5%, din totalul bugetului aprobat pentru POST de 4,2 miliarde de euro.

Comenteaza