Firma care păzeşte complexul Solaris din Turda, amendată cu 100.000 de lei

Firma care păzeşte complexul Solaris din Turda, amendată cu 100.000 de lei
O companie de pază cu sediul central în Bucureşti a primit amenda maximă de 100.000 de lei din partea ITM Cluj pe motiv că ar fi primit la muncă, în cadrul punctelor de pază organizate în complexul Solaris din Turda, 60 de persoane cărora nu le-a încheiat contracte de muncă, în intervalul ianuarie-aprilie 2010.
„Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la angajarea lucrătorilor determină şi un fenomen evazionist în raport cu obligaţiile contributive ale acestora. Astfel că nu se mai reţine şi nu se mai virează contribuţia pentru asigurări sociale lipsind angajaţii de recunoaşterea dreptului de vechime în muncă. De asemenea, nu se virează impozitul pe salarii şi nici contribuţia la fondul de sănatate şi şomaj”, a precizat directorul coordonator al ITM Cluj, Emilian Roşca.

Compania Discret Alarms Security ar fi încălcat totodată în mod constant prevederile cu privire la munca suplimentară şi la plata orelor de noapte.

„Din sectorul pază şi protecţie sunt semnalate numeroase abuzuri ale angajatorilor, care practică o adevărată stare de ,,sclavie” obligînd angajaţii să lucreze numeroase ore fără a le respecta cele mai elementare drepturi cu privire la plata salariilor sau sporurilor conferite de lege”, a adăugat Emilian Roşca.
Comenteaza