Firma de IT care te angajează direct de la festival. Candidații primesc invitații: „Când sunt la festival, oamenii sunt sinceri, autentici și se simt liberi”

Firma de IT care te angajează direct de la festival. Candidații primesc invitații: „Când sunt la festival, oamenii sunt sinceri, autentici și se simt liberi”

Angajatorii din IT devit tot mai interesați de starea bună de spirit a candidaților, în special după doi ani de pandemie și restricții în care au fost ținuți departe de distracție. Companiile au început să ofere beneficii chiar dinaintea angajării.

Anul 2022 devine unul de referință în ceea ce privește interesul publicului pentru distracție. Fie că ne referim la evenimente culturale, sportive sau de entertainment, relaxarea restricțiilor le-a dat avânt organizatorilor să înceapă pregătirile pentru cele mai îndrăgite festivaluri din lume, o mare parte dintre acestea fiind planificate în lunile de vară, potrivit unui comunicat de presă transmis ZIUA DE CLUJ.

De acest trend par să profite companiile din industria IT, care și-au mutat interviurile de angajare la festival. Este cazul celor de la Principal 33, o companie de software cu o ascensiune impresionantă în ultimii ani, în ceea ce privește creșterea numărului de angajați. Având mai multe poziții disponibile în prezent, compania a ales să își mute sesiunile de interviuri și prima întâlnire cu candidații tocmai la un festival de muzică indie-rock.

Prin campania „A Fun Start @Principal” li se oferă un full pass de 3 zile la Festivalul Desculț în Iarbă din Târgu-Mureș tuturor aplicanților la joburile disponibile și șansa de a avea o primă discuție cu recrutorii într-un mediu relaxant. Se pare că, după doi ani de pandemie marcați de restricții și distanțare socială, candidații se așteaptă să trăiască experiențe pozitive dintre cele mai plăcute, inclusiv în procesul de recrutare.

„Ne-am dorit să avem o primă interacțiune cu viitorii noștri colegi în mediul în care se simt ei cel mai bine. Ne-am dat seama că atunci când se află la un festival, alături de artiștii preferați și cele mai dragi persoane, oamenii devin autentici, sinceri și cuprinși de sentimentul de libertate. Sunt exact trăsăturile pe care compania Principal 33 urmărește să le cultive în rândul angajaților. Am comunicat acțiunea, în care urmează să ne implicăm, colegilor noștri, iar reacțiile de entuziasm și, totodată, implicare au apărut imediat. Astfel, o campanie care avea ca focus procesul de recrutare s-a transformat într-o activitate colectivă de weekend a întregii companii”. Adina Bobiș - Head of HR.

Un sondaj realizat de compania Kelly Services (lider global în managementul forței de muncă) arată că 97% dintre candidații care au avut o experiență pozitivă în procesul de recrutare i-ar încuraja pe alții să aplice, iar 55% dintre ei și-ar împărtăși experiențele pozitive pe rețelele sociale. Prin urmare, asigurarea unei experiențe pozitive pentru candidați nu numai că îmbunătățește reputația companiei, ci și atrage noi talente mult timp după terminarea interviului.

Comenteaza