Firme amendate cu peste 4,7 mil. lei de Paște de ANSVSA. Ce nereguli au găsit inspectorii sanitar-veterinari

Firme amendate cu peste 4,7 mil. lei de Paște de ANSVSA. Ce nereguli au găsit inspectorii sanitar-veterinari

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi de spre 4,76 milioane de lei, în urma controalelor efectuate cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în perioada 28 martie - 13 aprilie.

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmis vineri Agerpres, în intervalul de referinţă au avut loc, la nivel naţional, controale oficiale privind modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în 9.476 de obiective din sectorul alimentar (carmangerii, măcelării, pescării, unităţi de alimentaţie publică de tip pizzerii, cantine, unităţi de catering, restaurante care livrează hrană preparată consumatorilor finali în sistem de livrare la comandă, cofetării, patiserii, hipermarketuri/supermarketuri, depozite alimentare, pensiuni turistice, pieţe agroalimentare, centre prelucrare lapte integrate în cadrul exploataţiei).

În intervalul 28 martie - 13 aprilie 2023, în România au fost sacrificaţi în total 127.554 de miei şi iezi în 46 de centre autorizare temporar şi în 88 de abatoare pentru ovine.

„Iepurașul” ANSVSA a venit cu amenzi de peste 4,7 mil. lei

Ca urmare a rezultatelor acestor controale tematice, deficienţele constatate de către inspectorii Autorităţii au fost sancţionate prin aplicarea a 852 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 4.762.258 de lei, emiterea a 18 ordonanţe privind suspendarea temporară a activităţii şi a 11 ordonanţe privind interzicerea desfăşurării activităţii unor unităţi.

De asemenea, au fost aplicate măsuri de reţinere oficială şi au fost dirijate către unităţi de neutralizare 28.041,5 de kg de produse alimentare care nu respectau normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Neregulile găsite de inspectorii sanitar-veterinari

Pe lista neconformităţilor constatate şi sancţionate sunt menţionate: desfăşurarea activităţilor în spaţii/unităţi neînregistrate sanitar veterinar; deficienţe referitoare la demonstrarea trasabilităţii produselor alimentare; etichetare necorespunzătoare; nerespectarea cerinţelor generale de igienă; lipsa implementării corespunzătoare a programul de autocontrol; lipsa monitorizării temperaturii în depozit; deficienţe privind elaborarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP; deficienţe structurale: vopsea exfoliată, gresie spartă, blat tranşare deteriorat; carne de miel expusă la comercializare fără expertiză sanitară veterinară.

Comenteaza