Fiscul drege busuiocul pe ultima sută. Declarația 600 se poate depune pe internet

Fiscul drege busuiocul pe ultima sută. Declarația 600 se poate depune pe internet
Finanțele au reușit să rezolve unul dintre obstacolele birocratice cu doar o săptămână înainte de termenul limită pentru depunerea declarației nr. 600, cu toate că șefii instituției spuneau că o vor gestiona fără probleme. Instituția a înființat deja Spațiul Privat Virtual (SPV), însă majoritatea operațiunilor, inclusiv depunerea declarațiilor fiscale, se pot executa și acum numai la ghișee.

„Vă aducem la cunoștință că, începând de ieri 17.01.2018, declarația 600 se poate transmite electronic și prin intermediul serviciului SPV, motiv pentru care avem rugămintea de a lua toate măsurile necesare în vederea informării contribuabililor cu privire la această modalitate de depunere, în vederea evitării aglomeraţiilor la ghişeu”, a transmis Suzana Chiriac, șef serviciu asistenţă contribuabili în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). 

Conducerea agenției a menționat că sunt 210.000 de persoane care trebuie să depună declarația și că are capacitatea să proceseze toate declarațiile fiscale obligatorii, dar nu este exclus să existe cozi la care vor fi trebui să stea de fapt între 300.000 și 500.000 de români, potrivit ultimelor estimări neoficiale, și nici despre timpul pe care aceștia îl vor pierde la cozi.

De la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, asocieri cu persoane juridice, investiţii sau venituri din alte surse, contribuția la pensii (CAS) se datorează doar de către cei cu venituri lunare din aceste activităţi, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru 2018 este de 1.900 lei).

Contribuția la sănătate (CASS) se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităţilor desfăşurate şi de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puţin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puţin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară (1.900 lei în 2018), iar CASS (10%), la salariul de bază minim brut pe ţară. Declarația nr. 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puţin egale cu plafoanele minime menţionate.

Comenteaza