Fiscul execută clujenii pentru restanțe de 256 de milioane. Datorii cât încasările lunare de anul trecut

Fiscul execută clujenii pentru restanțe de 256 de milioane. Datorii cât încasările lunare de anul trecut
Restanțele clujenilor la ANAF sunt foarte mari în comparație cu contribuțiile plătite

Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Cluj a încasat în luna mai a acestui an 346 de milioane de lei la bugetul general consolidat, față de peste 285 de milioane în aceeași perioadă a anului trecut.

Asigurările sociale de stat au urcat la 153 de milioane de lei, chiar peste cele la bugetul de stat (128 de milioane), urmate de cele la fondul național unic de asigurări de sănătate (65 de milioane), în timp ce asigurările de șomaj au fost nesemnificative (0,1 milioane).

În evidența finanțelor clujene existau 13.707 de persoane fizice și juridice cu restanțe de 256 de milioane de lei. Pentru recuperarea banilor, AJFP a instituit somații de 105 milioane de lei și a înființat popriri pentru 41 de milioane și sechestre de 2 milioane, însă banii sumele intrate efectiv în trezorerie au fost de 26 de milioane de lei.

Din valorificarea bunurilor instituția a obținut 50.000 de lei, iar stocul acumulat este de 105.000 lei. AJFP a administrat în luna mai 253.122 de contribuabili, dintre care 146.362 cu cod numeric personal, 73.082 de persoane juridice cu cod fiscal și 33.678 de persoane fizice autorizate.     

Încasări mai 2017/2018

  • Asigurări sociale               105 mil.       153 mil.
  • Buget stat                             122 mil.        128 mil.
  • Asigurări sănătate            53 mil.         65 mil.
  • Asigurări șomaj                  4,4 mil.         0,1 mil.

Sursa: AJFP

Comenteaza