FMI a revizuit în jos prognoza de creştere economică pentru România

FMI a revizuit în jos prognoza de creştere economică pentru România

Potrivit celui mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi, Fondul Monetar Internaţional apreciază că România va avea în 2018 o creştere economică de 4%, sub prognoza anunţată în vară, o inflaţie de 4,7% şi un deficit de cont curent de 3,5% din PIB.

"Economia României a înregistrat o creştere solidă de 6,9% în 2017 ca urmare a stimulentelor fiscale şi a cererii externe puternice. Creşterea ar urma să încetinească până la 4% în 2018 şi la 3,4% în 2019 (cu 1,1%, respectiv 0,1% sub estimările din aprilie 2018), pe măsură ce stimulentele se vor tempera", se arată în raport.

Conform Mediafax, în septembrie Alejandro Hajdenberg, reprezentantul instituţiei în România, anunţa că fondul analizează posibilitatea de a reduce, în octombrie, prognoza de creştere economică de la 5,1%, cât era estimarea atunci, la 4,4% sau 4,5%. Prognoza anunţată în iunie era construită pe datele din luna martie 2018.

Pe termen mediu, FMI prognozează o decelerare a creşterii economice a României către intervalul 3-3,5%.

Comenteaza