Fondul clujean GapMinder a obținut o dublă finanțare pentru un startup IT local

Fondul clujean GapMinder a obținut o dublă finanțare pentru un startup IT local

Startup-ul românesc de tranzacționare a telefoanelor Flip.ro va primi 250.000 de euro din partea a două fonduri de investiții și a unui grup de investitori privați.

Investiția este condusă de fondul Gapminder, inițiat la Cluj, la finanțare participând V7 Capital și un grup de investitori privați. Este a doua rundă de investiții pe care Flip o ridică, prima, de 120.000 de euro, fiind anunțată în 2019.

“Cu finanțarea această ne propunem să ne dublăm obiectivele pentru 2020. Pe termen mediu și lung ne dorim să fim liderii în piața de electronice second-hand și recondiționate din România, să ne consolidăm poziția și apoi să ducem produsul la nivel internațional” spune George Moroianu, unul dintre fondatorii platformei.

În luna mai, 1.300 de utilizatori au achiziționat deja un telefon prin intermediul platformei, 250.000 de euro fiind plătiți către vânzătorii care își tranzacționează telefoanele pe platformă.

“Flip a continuat să crească susținut atât pe parcursul programului de accelerare Techcelerator, cât și după. Chiar și în această perioadă imprevizibilă, echipă a depășit obiectivele de business, motiv pentru care am ales să continuăm investițiile și chiar să conducem această rundă”, a spus omul de afaceri clujean Cristian Dascălu, cofondator al Techcelerator și partener în GapMinder.

800 de utilizatori au oferit recenzii despre experiență cu Flip pe Google (320 recenzii), Facebook (250 recenzii) și pe site-ul acestora (230 recenzii), iar ratingul mediu fiind de 4,9 stele.

Comenteaza