FONDUL PROPRIETATEA: Acţiunile se tranzacţionează la BVB. Prima tranzacţie: 0,61 lei/titlu

FONDUL PROPRIETATEA: Acţiunile se tranzacţionează la BVB. Prima tranzacţie: 0,61 lei/titlu
Acţiunile Fondului Proprietatea au început să fie tranzacţionate de astăzi de la ora 10, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Preţul de debut al acţiunilor Fondului Proprietatea a fost de 0,61 lei/titlu.
În această dimineaţă acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au intrat la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Preţul de deschidere al acţiunilor a fost de 0,61lei/titlu, puţin sub aşteptările brokerilor. Se preconizează ca astăzi să se înregistreze volume foarte mari de tranzacţionare la Bursa de la Bucureşti pe fondul acestei listări.

“Listarea Fondului Proprietatea ar putea fi un nou început pentru piaţa de capital din România. Această listare poate fi un catalizator pentru alte listări”, a declarat, marţi, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Stere Farmache.

Fondul Proprietatea a fost înfiinţat de Guvern în noiembrie 2005 pentru a-i despăgubi pe cei care şi-au pierdurt proprietăţile pe vremea comunismului. Astfel, persoanele care nu au putut fi despăgubite în natură au primit acţiuni FP.

Cea mai mare despăgubire a fost acordată moştenitorilor industriaşilor interbelici Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt, care au primit din partea statului peste 1,1 miliarde lei. Alte 3.000 de persoane au primit decizii de despăgubire, dar valoarea acestora nu depăşeşte două miliarde de lei.

Valoarea totală a Fondului Proprietatea se ridică la 3,71 miliarde euro, iar această listare este considerată un eveniment istoric pentru piaţa de capital din România.

Portalul www.ziuadecj.ro va prezenta pe întreg parcursul zilei de tranzacţionare de astăzi evoluţia la Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor Fondului Proprietatea.

Comenteaza