Fonduri europene pentru firmele afectate de COVID-19. Ministrul a semnat primele 30 de contracte de finanțare. Peste 350 de beneficiari vor primi bani până la finalul anului

Fonduri europene pentru firmele afectate de COVID-19. Ministrul a semnat primele 30 de contracte de finanțare. Peste 350 de beneficiari vor primi bani până la finalul anului
| Foto: albund - Deposiphotos.com

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a semnat luni primele 30 de contracte de finanţare în vederea sprijinirii firmelor afectate pe perioada crizei Covid, urmând ca până pe data de 31 decembrie 2022 să fie semnate contractele pentru 355 de cereri de finanţare privind ajutorul de minimis.

„Mă bucur că am putut să organizăm astăzi (luni, n.r) acest eveniment, de semnare a contractelor de finanţare pentru apelul de proiecte care a fost deschis în vederea sprijinirii firmelor afectate pe perioada crizei Covid - pentru care apelul de proiecte a fost deschis pe data de 23 august 2022. Este Măsura cunoscută cu denumirea 411 care a fost anterior Măsura 3. Suntem în situaţia în care aceste contracte de finanţare le semnăm într-o perioadă relativ scurtă de timp, ca urmare a folosirii platformei realizate cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale IMM Recover. De ce am ţinut să avem acest format de semnare a acestor contracte de finanţare? Pentru că suntem la nivelul unei premiere în domeniul fondurilor europene, deoarece am avut depuse un număr de 2.517 cereri de finanţare în cadrul apelului de proiecte, iar dacă aceste cereri de finanţare erau evaluate în procedură clasică, cred că termenul de evaluare-contractare era, în procedură clasică, undeva între un an şi doi ani dar, utilizând această platformă digitală pe care o avem, am redus substanţial tot ce a însemnat evaluare şi încheiere a contractelor de finanţare, de la 2 ani la 2 luni de zile. Astăzi vom semna primele 30 de contracte de finanţare cu o valoare de 10 milioane de euro, iar ceea ce ne asumăm este ca, până pe data de 31 decembrie 2022, adică până la sfârşitul anului, tot ceea ce înseamnă 355 de cereri de finanţare pentru ajutorul de Minimis şi 1.067 de cereri de finanţare pentru ajutorul şi, respectiv, valoarea grantului cuprinsă între 50.000 de euro şi 500.000 de euro să le avem, cum am spus, contractele încheiate", a menţionat Marcel Boloş.

El a precizat că acest apel de proiecte a avut un buget aprobat de 400 milioane de euro. Totodată, acest buget a fost împărţit în două componente. 50 milioane de euro au fost destinaţi pentru ajutor de minimis acordat serviciilor educaţionale, de sănătate şi serviciilor prestate către populaţie iar cealaltă componentă, de 350 milioane de euro, este destinată sprijinului companiilor afectate de criză, prin capitalizarea, respectiv „prin posibilitatea de a fi sprijinite companiile pe ceea ce înseamnă retehnologizări şi dotări cu echipamente, utilaje şi alte mijloace necesare activităţilor desfăşurate pentru activitatea curentă şi cea de investiţii".

Ministrul Fondurilor Europene a mai spus că este un apel de proiecte care a fost aşteptat de mult timp de către companii şi de către cei care au depus cereri de finanţare, astăzi fiind momentul de semnare a contractelor de finanţare şi apoi de implementare a proiectelor, respectiv de achiziţionare a echipamentelor care sunt cuprinse în cererile de finanţare.

„La nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene avem astăzi măsuri derulate active pentru mediul de afaceri şi autorităţile publice locale de peste 2 miliarde de euro. În acest sens, amintesc viitorul apel de proiecte, care se va deschide pe data de 25 octombrie, cu un buget de 300 milioane de euro, destinat industriei agroalimentare şi părţii de construcţii. Deci, avem sprijin cu granturi între 50.000 de euro şi 500.000 de euro pentru industria agroalimentară şi cea de construcţii, considerate importante pentru economia naţională. Avem, de asemenea, apelul de proiecte pentru eficienţă energetică a IMM-urilor, în care două dintre măsuri au fost deschise pe data de 11 octombrie 2022 pentru eficienţa energetică în clădiri", a mai spus Boloş.

Potrivit acestuia, pe 13 octombrie s-a deschis ajutorul de minimis destinat IMM-urilor pentru achiziţie de echipamente şi eficienţă energetică pentru activităţile de bază şi, respectiv, cele curente de producţie desfăşurate de către IMM-uri - şi urmează marţi, pe 18 octombrie, deschiderea ultimei măsuri destinate IMM-urilor de producere de energie verde.

„Pachetul acesta, după cum bine se cunoaşte, de măsuri pentru IMM-uri este în valoare de 500 milioane de euro. Intenţia noastră este ca şi în acest pentru aceste 3 măsuri să avem încheiate contractele de finanţare până pe data de 15 ianuarie 2023", a subliniat ministrul.

De asemenea, Marcel Boloş a vorbit despre un apel de proiecte destinat autorităţilor publice locale.

„Avem două componente: componenta de consum propriu, care are în vedere producerea de energie electrică, în special pentru ceea ce înseamnă serviciile educaţionale, de sănătate, de asemenea, pentru transportul public în comun de călători, pentru ceea ce înseamnă inclusiv alimentarea cu energie termică a populaţiei. Este un proiect cu granturi de până în 5 milioane de euro şi cu un buget alocat de 250 milioane de euro şi, de asemenea, un apel de proiecte destinat independenţei energetice la nivelul comunităţilor locale pentru care avem în vedere deschiderea apelului de proiecte pe data de 25 noiembrie 2022, bugetul alocat fiind de 250 milioane de euro", a subliniat ministrul.

Potrivit acestuia, totalul bugetului pentru autorităţi publice locale destinate eficienţei energetice este de 500 milioane de euro.

Ministrul Fondurilor Europene a subliniat că, de asemenea, în pregătire este apelul pentru digitalizare, finanţat cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Am publicat ghidul în consultare publică pe data de 4 octombrie 2022. Avem perioada de închidere a consultării pe data de 4 noiembrie 2022, avem în vedere lansarea apelului de proiecte în luna decembrie. Sunt granturi cuprinse între 20.000 de euro şi 100.000 de euro, bugetul alocat este de 350 milioane de euro şi, în pregătire, avem o componentă de buget care este destinată digitalizării, automatizării şi robotizării întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mari. Această componentă de buget este de 150 milioane de euro şi, de asemenea, este în pregătire. Am discutat inclusiv cu reprezentanţii din industria agroalimentară pentru ca să putem contribui la ceea ce înseamnă partea de robotizare, automatizare a fluxurilor tehnologice, încât aceşti bani să ajungă în economia reală - şi să putem să sprijinim tot ce înseamnă eforturile firmelor atât de a-şi consolida poziţia competiţională pe piaţa naţională şi europeană, dar şi de a-şi gestiona partea de cheltuieli cu utilităţile, într-o perioadă în care ne confruntăm cu aceste creşteri ale preţului la utilităţi", a adăugat Marcel Boloş.

În opinia sa, nevoia de sprijin pentru IMM-uri este "una cât se poate de legitimă şi reală, iar Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene încearcă să fie proactiv şi să vină în sprijinul IMM-urilor atât pe componenta de sprijin a activităţilor de investiţii, cât şi pe ceea ce înseamnă gestionarea plăţilor la utilităţi".

„Stimulăm şi încercăm să convingem firmele ca prin investiţii să îşi gestioneze cel mai bine componenta de cheltuieli cu utilităţile. Aşadar, măsuri active de peste 2 miliarde de euro. Astăzi, una dintre aceste măsuri. Începe startul pentru implementarea proiectelor prin semnarea celor 30 de contracte de finanţare, urmând ca până la sfârşitul anului diferenţa, de până la 1.400 de contracte, să fie semnate de către minister şi IMM-uri. Noutatea este digitalizarea întregului proces pe care îl avem de depunere, evaluare şi contractare a cererilor de finanţare şi, desigur, pentru IMM-uri, debirocratizarea şi simplificarea procedurilor. Este un lucru mult aşteptat, mai ales pentru a facilita accesul la fondurile europene", a mai spus Marcel Boloş.

Potrivit ministrului, tot ca element de noutate, din bugetele alocate pentru eficienţă energetică, o componentă importantă este alocată pentru industria agroalimentară "pentru a sprijini acest sector de activitate important al României, în vederea gestionării cheltuielilor cu utilităţile publice şi a-i ajuta să treacă cu bine peste aceste greutăţi care sunt în perioada de criză".

Ministrul Fondurilor Europene a subliniat că termenul de utilizare a banilor este data de 31 decembrie 2023.

Comenteaza