O vorbă din popor spune că dacă îţi iese un hornar în cale, o să ai parte de noroc. Iarna trecută, cojoacele de piele au fost un "must" în garderoba fashion-istelor, iar un flec sărit ori un toc julit înseamnă o adevărată "dramă" în rândul doamnelor şi domnişoarelor.
Ziua de Cluj vă prezintă temerarii din spatele unor meserii la loc de cinste altădată, acum uitate în ateliere dosite şi ponosite.
Navetă de 20 de km ca să repare pantofi
Pe Laco Aldar l-am găsit în atelierul său din Piaţa Mărăşti, o cameră mică, simplă, plină ochi cu încălţări. Lucrează ca pantofar de la vârsta de 23 de ani, iar de 10 ani are propriul său atelier. Lucrează singur. Meseria nu prezintă interes pentru tineri. Nu e bănoasă. E şi un plus în toată povestea asta: a învăţat să citească oamenii şi să se tocmească cu ei. Să fie bine pentru toată lumea.
"După 25 de ani de muncă în acest domeniu pot să spun că viitorul acestei meserii depinde de educaţia fiecăruia. Cred că încet o să dispară. De exemplu nu a venit niciun tânăr aici să înveţe. Nu-i interesează. Este o meserie desconsiderată. Tinerii zic: eu să ma fac pantofar? Asta-i meserie?", povesteşte Laco. "Decât să merg să lucrez la alţii şi să nu mă plătească, aici sunt propriul şef. Aici mai vine o bătrânică, mai vine un domn, mai vine un băiat. Oamenii sunt săraci. Trebuie să mai şi negociez cu ei. Trebuie să ai şi suflet".
Un bun pantofar se remarcă prin fineţea lucrului. Trebuie să practice meseria din pasiune. Laco Aldar este un astfel de om. Pentru micul său atelier face naveta zilnic din comuna Aghireşu, aflată la aproximativ 23 de km de Cluj.
"Eu am început pentru că mi-a plăcut. Nu am început că mi-a impus cineva. În acest domeniu trebuie sa cunoşti partea practică, nu teoria. Acum pun talpă la o pereche de pantofi pentru o bătrânică şi imediat pun un fermoar la o cizmă", spune Laco, cu ochelarii pe nas.
Cojocar doar cu acceptul breslei
Pop Simion are 58 de ani şi este cojocar de 25. Ca să poate să practice această meserie, a trudit şi a demonstrat că merite să intre în breaslă. Îi compătimeşte pe tinerii care, din toamnă, vor trece pragul şcolilor profesionale. "Am auzit că se redeschid aceste şcoli profesionale. Eu am învăţat la Iaşi. Azi nu se mai fac lucruri practice. La vremea mea trebuia să fii foarte bun ca să te angajeze cineva. Nu ca acum. Nu ştiu tinerii ce-i meseria asta de cojocar"
Înainte de sărbatori este perioada în care are foarte mulţi clienţi. Mulţi îşi cumpără haine din second-hand şi vin la el ca să le modifice: "Înainte făceam serie de haine şi trimiteam la Constanţa. Sau le videam la reprezentanţă. Acuma aşteptăm să vină clientul la noi. Ca să nu mai vorbim despre calitatea gegilor de acum. Sunt făcute să ţină puţin şi să-ţi cumperi alta. Înainte erau tari şi bune. Să ţină 20 de ani. Pielea trebuie să fie moale şi rezistentă, să aibă o anumită elasticitate. Astea noi dacă le întinzi puţin se rup", a adăugat Simion Pop.
Problema cu care se confruntă cel mai mult Pop Simion o reprezintă resursele. Pielea de calitate nu se găseşte în România, iar concurenţă îi fac hainele aduse din străinatate care sunt foarte ieftine.
Hornar, şcolit în Finlanda
Cine se mai face hornar în ziua de azi? Un exemplu este clujeanul Bogdan Micu, care a făcut un curs de specializare în Finlanda. "Am descoperit acest curs şi m-am hotărât să-l fac pentru că vreau să fac asta ca un adevarat profesionist. Din coşărit nu poţi trăi, este foarte greu. Eu mai curăţ şi hote de bucătărie, ventilatoare sau guri de canalizare", mărturiseşte Bogdan.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă clujeanul este lipsa legislaţiei din acest domeniu: "Nu există paşi pe care trebuie să-i urmezi ca să fii hornar. Oricine poate să meargă cu o sârmă şi un mop în vârful ei, cu o chitanţă şi să spună că este hornar. Mulţi oameni care se declară hornari nu sunt. Trebuie să ai camere de luat vederi să-ţi dai seama care e problema din horn, nu doar asa, dupa ochi. Mă miră autorităţile că le dau voie la aceşti amatori să facă asta."
Mihai Cistelican
