Fostul șef al Fiscului, asociat într-o companie din Big Four

Fostul șef al Fiscului, asociat într-o companie din Big Four
Ex-președintele ANAF avansează în funcție în mediul privat | Foto: KPMG
Fostul șef al Fiscului, asociat într-o companie din Big Four
Fostul șef al Fiscului, asociat într-o companie din Big Four
Fostul șef al Fiscului, asociat într-o companie din Big Four
Fostul șef al Fiscului, asociat într-o companie din Big Four

Dragoș Doros, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) care și-a dat demisia din instituție anul trecut, este acum partener consultanță fiscală în grupul de audit KPMG.

Acesta are 23 de ani de experiență, atât în sectorul privat, în domeniul consultanței fiscale, cât și în administrația publică centrală, ca director în Direcția de legislație și impozite directe din Ministerul Finanțelor Publice.

“De când s-a alăturat echipei KPMG, a avut un rol esențial în construirea uneia dintre cele mai bune practici de consultanță fiscală din România. Dragoș a lucrat cu clienți din numeroase sectoare de activitate și industrii, utilizându-și experiența și cunoștințele dobândite în sectorul privat și în cel public privind legislația și administrarea fiscală din România”, a transmis conducerea companiei.

KPMG România a anunțat promovarea a patru noi parteneri în cadrul departamentelor de audit, consultanță fiscală și juridică începând cu 1 octombrie. Au mai fost promovați Andreea Vasilescu - audit, Laura Toncescu - servicii juridice, Alin Negrescu - consultanță fiscală.

„Am încredere în ambiția echipei noastre de a face diferența, de a ne consolida poziția pe piața consultanței și de a ne poziționa ca alegerea clară pentru clienți”, a menționat Ramona Jurubiță, country managing partner al KPMG în România.

KPMG este o rețea internațională de firme membre care furnizează servicii de audit, consultanță fiscală și în afaceri în 154 de țări, cu 200.000 de profesioniști. Firmele membre independente din rețea sunt afiliate la KPMG International Cooperative (KPMG International), o entitate elvețiană.

Fiecare firmă membră a rețelei KPMG reprezintă o entitate distinctă și separată din punct de vedere juridic. În România și Moldova, KPMG are șase birouri localizate în Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara București și Chișinău.

Big Four este denumirea grupului celor mai importante patru firme de audit din lume, alcătuit din KPMG, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young și Deloitte Touche Tohmatsu. Cele patru asigură auditul pentru majoritatea companiilor publice și o bună parte din marile companii private de pe glob.

Eliminat de formularul 088

Dragoș Doros şi-a dat demisia anul trecut din funcţia de şef al ANAF după ce Guvernul României a anunţat că formularul 088 va fi eliminat, iar fostul ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat că va face o evaluare a activităţii conducerii ANAF. Doros a fost numit în fruntea ANAF potrivit unei decizii a ex-premierului Dacian Cioloş. El își propunea depunerea online a 7 milioane de documente la Finanțe, lansarea unei aplicații a ANAF cu informații și notificări și a unui magazin pe internet unde să poată fi cumpărată marfa confiscată. Înainte a activat în mediul privat, la Ernst&Young, Boştină & Asociaţii, KPMG.

Comenteaza