GALERIE FOTO Clujul ecologic: panouri solare pe “Cluj Arena”, iarbă pe clădiri

GALERIE FOTO Clujul ecologic: panouri solare pe “Cluj Arena”, iarbă pe clădiri
Proiectanţii noului stadion au prevăzut o suprafaţă pentru amplasarea de astfel de panouri. Primăria Cluj-Napoca va instala un acoperiş cu vegetaţie pe un imobil aflat în proprietatea sa.

Acoperişuri cu vegetaţie, captatoare de energie solară, clădiri de instituţii alimentate cu pompe de căldură, linii de producţie ce refolosesc apele uzate sunt câteva dintre proiectele ecologice care vor fi puse în aplicare la Cluj.

"Sperăm ca primul acoperiş verde să fie finalizat în primăvară la Cluj", a declarat Thomas Emmerling, preşedintele Asociaţia Constructorilor de Acoperişuri Verzi (ACAV), cu sediul central la Cluj. Împreună cu Primăria Cluj-Napoca se va organiza un concurs de desene şi idei în şcoli, în urma căruia cea mai bună idee a elevilor va fi pusă în practică. Primarul Sorin Apostu a anunţat că acoperişul verde, un spaţiu cu vegetaţie, va fi instalat pe un imobil din proprietatea municipalităţii. "În Comisia de Urbanism ni s-au tot prezentat spaţii verzi de pe acoperişuri ca soluţii de amenajare, dar până acum nu avem multe care să funcţioneze, ci eventual ghivece. Vom veni cu un model", a spus Apostu. Primăria va anunţa clădirea după finalizarea concursului, principala exigenţă fiind ca aceasta să fie deschisă publicului.

Zone cu vegetaţie, ierburi, plante, muşchi, gazon, grădini şi locuri de joacă se pot instala prin soluţii implementate pe spaţii industriale, comerciale sau rezidenţiale. Clădirile cu acoperiş verde necesită mai puţin aer condiţionat vara, sistemul reduce pierderile de căldură şi funcţionează şi ca izolator fonic, susţin promotorii acestor soluţii, iar costurile sunt de 50-300 dolari/ mp. Arhitectul Şerban Ţigănaş a explicat că esenţiale sunt structura clădirii (identificarea construcţiilor care suportă noua "încărcare"), calitatea punerii în execuţie şi gestionarea eficientă a apei. Ţigănaş a militat pentru o abordare completă a construcţiei, sugerând schimbarea denumirii ACAV în Asociaţia pentru o Arhitectură cu Acoperişuri Verzi. El a recomandat ACAV să ofere premii pentru beneficiarii care implementează astfel de soluţii. "Ca exerciţiu de şcoală, am putut realiza oricâte acoperişuri verzi fiindcă nu am avut de convins beneficiari. Aş sugera ACAV să colaboreze cu şcoala", a completat Mihai Racu, de la Asociaţia Studenţilor Arhitecţi din Cluj.

ACAV a fost înfiinţată în ianuarie, având ca membri fondatori compania Simacek Gardening şi persoane fizice. "Dorim să creăm un forum pentru oamenii interesaţi de astfel de proiecte, în care să discutăm despre oportunităţile privind acest sistem. Vrem să ne stabilim pe termen lung în România. În Europa şi în restul lumii există construcţii de dimensiuni mari, pe clădiri de birouri, pe garaje, astfel încât scopul acestor acoperişuri verzi este să creeze o oază de viaţă în oraş. Am fost în toate oraşele mari ale României, iar Clujul mi-a plăcut cel mai mult. Momentan, şi eu locuiesc aici", a explicat Emmerling. Membrii ACAVR aşteaptă şi alţi colaboratori, companii, arhitecţi, studenţi sau voluntari.

Fabrica Nokia este acum singura clădire "verde" din Cluj certificată la nivel internaţional, a menţionat Dorin Beu, reprezentantul Consiliului Român pentru Clădiri Verzi. Pentru reducerea consumului energetic, constructorii au implementat soluţii de izolaţie termică, geamuri termoizolante, senzori de prezenţă pentru gestionarea încălzirii şi iluminării. Noul sediu al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, construit în Rădaia - Baciu, este dotat cu o staţie de tratare a apei reziduale, pompă de căldură pentru sezonul rece şi staţie de pompare pentru alimentarea cu apă a birourilor. Noua fabrică din Bulevardul Muncii a olandezilor de la CSI va folosi elemente de reducere a cheltuielilor cu energia şi utilizarea sistemelor de refolosire a apelor uzate prin epurare. La finalul anului trecut, Polus Real Estate, iniţiatorul cartierului Tineretului, un parteneriat între municipalitate şi compania Polus Real Estate, a anunţat că un parc fotovoltaic va înlocui proiectul rezidenţial.

Costuri suplimentare pentru stadion

"Cluj Arena" (foto), stadion aflat în şantier, ar putea îngloba elemente "verzi" pentru a folosi resurse regenerabile de energie. "În visele noastre, există (în proiectul stadionului - n. red.) o suprafaţă acoperită de fotovoltaice. Stadionul este pregătit pentru aşa ceva, dar decizia este a investitorului. Tot ceea ce are performanţe energetice pe termen lung creşte costul la implementare", a amintit Şerban Ţigănaş, membru al echipei care lucrează la proiect.

Kristina REŞTEA, Oana BĂRĂIAN

 

Comenteaza