GALERIE FOTO Piaţa imobilară clujeană: mărire şi decădere

GALERIE FOTO Piaţa imobilară clujeană: mărire şi decădere
Specialiştii în domeniu au trecut în revistă evoluţia fenomenului imobiliar în Cluj la aniversarea de 20 de ani a uneia dintre cele mai vechi agenţii locale.

Una dintre cele mai vechi agenţii clujene a ajuns la 60 de angajaţi, după ce în 2009, când piaţa locală a fost lovită de "valul" crizei, avea nouă oameni. Incursiunea în activitatea ultimilor ani imobiliari ai pieţei locale a fost făcută cu ocazia aniversării de 20 de ani a agenţiei Edil.

Angajaţii, cei mai mulţi tineri, şi partenerii agenţiei au sărbătorit aniversarea la început de weekend, printre baloanele roş-albastre de brand de companie, în spaţiul de evenimente Coratim dintr-o fostă clădire a Clujana, sub candelabre negre şi într-o sală unde oglinzile de pe pereţi "dublau" numărul participanţilor. Înainte de evenimentul de sărbătoare şi cina cu surprize, invitaţii, pregătiţi de evenimentul prelungit, în ţinute de seară, au trecut prin istoria imobiliară a activităţii de pe piaţa locală. Societatea a fost lansată în 1991, de "o secretară şi un consilier", Carmen şi Vasile Miron.

În 1997, Edil a mai deschis un punct de lucru la Cluj, în 1998 piaţa şi volumul de tranzacţii au crescut şi în 2001 concurenţa în domeniu s-a intensificat, iar anul următor au apărut departamente noi: resurse umane, juridic, IT, marketing. În 2004, agenţia a început să lucreze pe pachete de oferte de business şi s-a legat de mediul de business, prin parteneriate cu bănci, firme de construcţii, birouri de arhitectură şi urbanism. În 2005 a trecut graniţele judeţului şi şi-a extins activitatea prin filiala de la Bucureşti, un an mai târziu s-a deschis punctul de lucru de la Sibiu, iar în 2007, vârf de piaţă imobiliară, devin funcţionale puncte de lucru la Braşov şi Madrid, Spania fiind atunci una dintre cele mai populare destinaţii printre românii plecaţi la muncă.

Criza financiară globală izbucnită în 2008 a lovit puternic piaţa imobiliară, iar efectele s-au văzut: tranzacţiile şi preţurile au scăzut semnificativ. "Recesiunea a făcut gaură şi în solul Clujului, şi al Madridului, şi al Bucureştiului. S-au luat măsuri dureroase, dar necesare", a spus Virgil Mureşan, amfitrionul evenimentului. Măsurile au vizat închiderea biroului din Madrid, scăderea personalului din agenţiile din Cluj şi Bucureşti cu până la 50% sau renunţarea la departamentul de marketing. În februarie 2009 Edil mai avea doar nouă angajaţi, iar în martie se închidea sediul din Bucureşti şi se deschidea procedura insolvenţei. Măsurile de criză au dus la noi fluctuaţii: numărul angajaţilor creşte la 28 şi se dezvoltă departamentul IT. Potrivit reprezentanţilor Edil, agenţia are acum 60 de angajaţi.

Criza a făcut victime printre agenţii

Numărul agenţiilor imobiliare din Cluj s-a înjumătăţit în 2010 faţă de 2008, când piaţa locală atingea vârf de activitate, conform datelor filialei judeţene a Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare. În 2011
s-a înregistrat o nouă dinamică: s-au închis agenţii şi s-au deschis societăţi noi, dintre care unele au funcţionat doar câteva luni.

 

 

Comenteaza