Ghenea: “Autostrada nu se mai termină, dar nici nu prea începe”

Ghenea: “Autostrada nu se mai termină, dar nici nu prea începe”
Clujul are premise pentru dezvoltarea ca pol de afaceri şi poate atrage investitori, dar are de lucru la conexiuni şi infrastructură, consideră Marius Ghenea, implicat în afaceri online, investitor în cadrul emisiunii Arena leilor şi profesor de antreprenoriat. Acesta şi-a lansat la Cluj cartea recent publicată.


"Vorbeam cu tineri antreprenori de aici şi mi-au zis că mai am un pic şi voi fi adoptat drept clujean. Am început să vin tot mai des, sper să pot să revin o dată pe lună în perioada următoare. Îmi plac Clujul şi oamenii de aici, e unul dintre cele mai importante huburi româneşti de dezvoltare, iar când s-au analizat locurile pentru School for Startups (program de pregătire antreprenorială - n. red.), Clujul a fost următoarea locaţie la care ne-am gândit, după Bucureşti", a menţionat Ghenea, la evenimentul de lansare.

Oraşul acumulează însă minusuri la capitolul infrastructură, conexiunile cu alte regiuni importante fiind încă dificile. "Am văzut nişte paşi importanţi înspre dezvoltarea aeroportului, mai avem însă probleme cu autostrada care nu se mai termină, care nici nu prea începe. Pentru investiţiile regionalizate, pe lângă aeroport, sunt importante şi alte elemente de infrastructură", a amintit Ghenea. Speranţa pentru Cluj stă în antreprenoriat, care generează afaceri şi locuri de muncă. "Clujul are o şansă reală, are investitori puternici şi un cluster IT în dezvoltare, are şanse să se dezvolte", consideră Ghenea.

Omul de afaceri şi-a lansat la Cluj volumul "Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunităţi şi succes în afaceri". Cartea a pornit ca un demers legat de activităţile de predare în domeniul antreprenoriatului. "Nu exista o carte care să fie scrisă în limba română de către un antreprenor cu experienţă la noi în ţară", a explicat Ghenea geneza volumului. Cartea urmăreşte traseul antreprenorial, de la ideea care generează afacerea la modalităţile de ieşire din aceasta şi se adresează atât celor care vor să îşi lanseze o afacere, cât şi antreprenorilor deja activi, apreciază autorul.

Pentru evenimentul de lansare, autorul a fost susţinut de Doug Richard, investitor în varianta britanică a Arenei leilor şi coleg al lui Ghenea la predarea cursurilor School for Startups, dar şi de Sergiu Biriş, de la portalul Trilulilu. "România se află la un punct important în evoluţia ei, când sunt tot mai multe oportunităţi, e important că Marius a scris această carte", a susţinut Richard. "Românii au idei aşa cum respiră, problema e la implementare. Cartea lui Ghenea va ajuta la transferul ideilor în realitate", a menţionat un reprezentant al Băncii Transilvania.

 

Comenteaza