Grevă generală la Samsung. Sindicat: „Am ajuns acum la o răscruce”
Angajații gigantului tehnologic Samsung au intrat în grevă luni, iar sinducatul anunță că acțiunea ar putea afecta producția de cipuri.
Angajaţii gigantului sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung au demarat luni o inedită grevă generală de trei zile, a anunţat liderul unui sindicat care reprezintă câteva mii de salariaţi, avertizând că protestul ar putea afecta producţia de cipuri de memorie, transmite AFP.
Samsung Electronics este unul dintre cei mai mari producători mondiali de smartphone-uri şi unul dintre puţinii producători de cipuri de memorie cu valoare adăugată mare utilizate pentru Inteligenţa Artificială (IA).
„Greva a început astăzi", a declarat Son Woo-mok, liderul National Samsung Electronics Union. „Protestul de astăzi nu este decât începutul", a adăugat Son Woo-mok.
Câteva mii de muncitori s-au strâns în faţa uzinei de semiconductori de la Hwaseong, Gyeonggi, la o oră sud de capitala Seul. Potrivit sindicatului, aproximativ 5.200 de persoane care lucrează în această uzină, de la producţie şi până la dezvoltare, s-au alăturat mişcării de protest.
„Oare conducerea crede în continuare că asta nu va afecta lanţul de producţie?", s-a întrebat vicepreşedintele sindicatului, Lee Hyun-kuk.
National Samsung Electronics Union, care numără aproximativ 30.000 de membri, mai mult de o cincime din efectivele totale ale companiei, a anunţat încă de săptămâna trecută că va organiza o grevă generală de trei zile, subliniind că a fost nevoit să recurgă la această măsură după eşecul negocierilor.
Greva generală de trei zile care a început luni vine după o grevă de o zi care a avut loc în luna iunie, aceasta fiind prima acţiune de acest tip în cadrul unei companii care a funcţionat timp de mai multe decenii fără sindicate.
Conducerea companiei poartă discuţii salariale cu sindicatul de la începutul anului însă cele două părţi nu au ajuns la un acord.
„Am ajuns acum la o răscruce", susţine sindicatul în apelul la grevă lansat săptămâna trecut salariaţilor. „Greva este ultima carte pe care o putem utiliza", subliniază sindicatul.
Salariaţii au respins o ofertă de majorare a salariilor cu 5,1% în luna martie, după ce sindicatul a cerut şi o îmbunătăţire a situaţiei concediilor precum şi mai multă transparenţă cu privire la primele de performanţă.
Timp de 50 de ani, grupul Samsung a împiedicat angajaţii să înfiinţeze sindicate, recurgând uneori la metode brutale, potrivit criticilor. Fondatorul conglomeratului Samsung, Lee Byung-chul, decedat în 1987, ar fi jurat că nu va permite înfiinţarea de sindicate în compania sa. Primul sindicat de la Samsung Electronics a fost înfiinţat abia la finele anilor 2010.
Samsung Electronics este nava amiral a gigantului Samsung Group, de departe cel mai important 'chaebol', acele conglomerate industriale familiale care domină a patra mare economie asiatică.
Săptămâna trecută, Samsung Electronics a anunţat că se aşteaptă la o creştere de 15 ori în ritm anual a profitului operaţional în trimestrul al doilea, graţie cererii crescute pentru produsele sale utilizate în Inteligenţa Artificială.
Semiconductorii sunt în prezent în centrul economiei mondiale, fiind utilizaţi în toate domeniile, de la electrocasnice şi telefoane mobile până la automobile şi arme. Cipurile sunt principalul produs de export al Coreei de Sud, aducând acestei ţări 11,7 miliarde de dolari numai în luna martie, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Cele 11,7 miliarde de dolari reprezintă o cincime din exporturile totale ale Coreei de Sud.