News alert Grupul BT a făcut UN MILIARD profit într-o jumătate de an

Grupul BT a făcut UN MILIARD profit într-o jumătate de an

Profitul net consolidat al Grupului BT pe primele șase luni din 2022 este de 1,046 miliarde de lei, din care cel al băncii este de 907 milioane lei.

Românii (persoane fizice) au în conturile de la BT 72,8 miliarde lei, în timp ce firmele țin în conturile băncii alte 38,1 miliarde lei.

Grupul BT a făcut UN MILIARD profit într-o jumătate de an

„Am continuat în primul semestru finanțarea economiei și a statului, în condițiile în care oferim randamente bune pentru economiile păstrate la BT. Am ajuns la noi recorduri ale tranzacțiilor atât  în ceea ce privește plățile cu cardurile, cât și operațiunile companiilor, pe fondul creșterii activității băncii. Creștem pe toate segmentele de piață, în condiții de profitabilitate și oferim clienților dobânzi competitive, în timp ce avem cea mai bună dinamică în atragerea de noi clienți. În ciuda condițiilor provocatoare prin care trece economia, ne uităm cu încredere la perioada următoare. Avem apetit pentru finanțare și creșterea activității BT”, a declarat Ӧmer Tetik, Director General al Băncii Transilvania.

Rezultate financiare excelente pentru BT la 30 iunie 2022

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au crescut peste media pieței, până la 140,1 miliarde lei (+5,76% faţă de 31 decembrie 2021), iar creditele au crescut până la 64,9 miliarde lei (+15,58% faţă de 31 decembrie 2021). Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1.046,5 milioane lei, din care cel al băncii este de 907 milioane lei. Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu peste 139,5 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT.

  • Primul semestru a adus, de asemenea, o creștere cu 1.600 de clienți noi și aproape 800 de credite, pe zi. BT a atras în prima jumătate a anului peste 285.000 de clienți, ajungând la 3,75 de milioane.
  • Depozitele clienţilor au ajuns la 110,9 miliarde lei, din care 72,8 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 38,1 miliarde lei ale persoanelor juridice.
  • Veniturile operaționale ale băncii au crescut cu 17,6%, până la 2,8 miliarde lei.
  • Costul aferent contribuției băncii la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a crescut cu 71%, la 151 de milioane lei, impactând negativ rezultatul semestrului.
  • În perioada ianuarie–iunie a.c. Banca Transilvania a acordat aproape 140.000 de credite persoanelor fizice și companiilor, în valoare de 14,17 miliarde lei.
  • În 2022, BT a fost cel mai mare partener în programele guvernamentale IMM Invest şi AGRO IMM Invest, dar și în alte scheme de garantare pentru IMM-uri lansate în 2022 (RURAL INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT), cu o valoare totală finanțată de peste 2,8 miliarde lei.
  • Banca Transilvania a ajuns la 2,5 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay, iar numărul plăţilor cu telefonul s-a dublat în semestrul întâi din acest an față de aceeași perioadă din 2021, ajungând la 53 milioane. În total, 82% din clienții băncii sunt clienți unici digitalizați, un indicator pe care BT îl urmărește atent.

Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 180%. În prima jumătate a acestui an, soldul provizioanelor a crescut cu 7,4% și a ajuns la 3,88 miliarde lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2021, când a fost de 3,614 miliarde lei. Costul riscului pe perioada primului semestru din 2022 a fost de 0,3%. Eficienţa operaţională a băncii este de 51,9%. Solvabilitatea băncii este de 20,61% (fără profitul primelor şase luni din acest an), respectiv de 22,39% (cu profitul inclus). Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 2,55%, la 30 iunie 2022.

BT, creștere și la nivel de grup

Prima parte a anului a însemnat, de asemenea, consolidarea Grupului BT. Banca Transilvania a început construirea primei bănci 100% digitale din România în jurul Idea::Bank, parte a Grupului BT, achiziționată în acest an. Referitor la BT Leasing, valoarea totală cumulată a contractelor noi a crescut cu 47% față de perioada similară a anului trecut. Cifrele arată, de asemenea, creșterea preferinței pentru autoturismele hibrid și full electric, reprezentând 37% din totalul mașinilor finanțate în prima jumătate a anului de compania de leasing a Grupului BT. Integrarea Țiriac Leasing și Idea::Leasing în BT Leasing a intrat în linie dreaptă. La BT Mic, pentru peste 70% din finanțări, compania de microfinanțare este primul creditor, iar 17% din finanțări au mers către start-up-uri.

Recent, în iulie, BT Asset Management a devenit cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, cu active nete de 4,5 miliarde lei administrate și o cotă de piață de aproape 23%.

Cea mai mare bancă din Europa de Sud-Est

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România și din Europa de Sud-Est, precum şi principalul finanţator al economiei românești, acoperind toate segmentele de clienți și linii de business în sectorul financiar. Cu o poveste începută în urmă cu aproape 30 de ani, are peste 19% cotă de piaţă, 3,7 milioane de clienţi, peste 9.200 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi. Este cel mai puternic brand bancar românesc, cu un rating de AAA+, conform Brand Finance Banking (2022). Dincolo de banking, BT doreşte să aibă impact pozitiv în România, atât pentru oameni, cât şi pentru business şi mediu.

Comenteaza