Grupul clujean BRK a bătut palma cu Nuclearelectrica

Grupul clujean BRK a bătut palma cu Nuclearelectrica

Singurul producător de energie nucleară din România, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN), va beneficia din 11 martie de serviciile BRK Financial Group Cluj, market maker al emitentului (MME) pentru încă două companii listate la Bursa de Valori București (BVB).

„Acțiunile Nuclearelectrica au fost cele mai performante din indicele BET în 2019, înregistrând cea mai mare creștere. În conformitate cu strategia BVB de tranziție spre o piață matură, Nuclearelectrica urmărește înscrierea în indicele FTSE Russel al Bursei de Valori din Londra și își propune creșterea lichidității și a valorii acțiunilor prin accesul unui număr mai mare și variat de investitori la acțiunile SNN.

Potențiala înscriere în FTSE Russel va avea impact benefic asupra capitalizării bursiere a acțiunilor Nuclearelectrica și a valorii acestora. Serviciile de market making prestate de BRK reprezintă o soluție pentru creșterea lichidității acțiunilor SNN pe piața locală cu impact benefic asupra acționarilor și a potențialilor investitori”, a declarat Cosmin Ghiță, director general al Nuclearelectrica.

„Angajamentul BRK de a contribui la îmbuntățirea lichidității continuă prin asumarea rolului de market maker pentru un nou emitent – Nuclearelectrica. Valoarea ordinelor afișate (echivalentul a 50.000 de euro) este semnificativă raportat la lichiditatea actuală a acțiunilor, iar experiența recentă ne-a confirmat că lichiditatea unui emitent care are un market maker se îmbunătățește vizibil”, a afirmat Monica Ivan, director general al BRK.

Nuclearelectrica a fost înființată în 1998, iar din 2013 este listată la BVB și este una dintre cele mai lichide acțiuni. MME este participantul la sistemul de tranzacționare al BVB care și-a asumat rolul de a susține lichiditatea unui instrument financiar, în baza unui contract încheiat cu emitentul instrumentelor financiare respective, precum și cu piața de capital.

„Nuclearelectrica este una dintre companiile care ar putea fi incluse în indicii FTSE pentru piețele emergente dacă va îndeplini și criteriul de lichiditate, având în vedere că cel de mărime este deja îndeplinit. Suntem încântați să observăm implicarea BRK în acest nou program lansat de BVB anul trecut și faptul că din ce în ce mai multe companii listate folosesc acest nou mecanism, Nuclearelectrica fiind a patra companie pentru ale cărei acțiuni activează un MME, exemplu de urmat și de alte companii”, a declarat Adrian Tănase, CEO al BVB.

Nuclearelectrica este singurul producător de energie nucleară din România și de combustibil aferent tehnologiei utilizate (CANDU 6), fiind înființată în 1998. În 2013, SNN a listat pe BVB 10% din acțiuni. Compania are sediul la București și deține două sucursale: Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă și Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești. Cu cele două unități în operare, SNN acoperă 20% din totalul producției cu unități dispecerizabile din România.

BRK a fost înființată ca societate pe acțiuni în 1994, inițial sub denumirea Broker Cluj, fiind una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România. Este singura societate de servicii de investiții financiare listată la BVB.

Activitatea sa de bază este structurată pe două direcții: de intermediere și de tranzacționare. Pe segmentul de tranzacționare, societatea operează tranzacțiile pe contul propriu, operațiuni de MME și operațiuni cu produse structurate, iar pe segmentul de intermediere, tranzacțiile clienților (operațiunile corporate).

Comenteaza