Grupul clujean BT, intermediar pentru un retailer online de mobilier

Grupul clujean BT, intermediar pentru un retailer online de mobilier

Retailerul online de mobilă și decorațiuni Vivre Deco a atras 3,5 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni intermediat de divizia de investiții a Băncii Transilvania Cluj.

Vivre Deco a încheiat cu succes plasamentul privat de obligațiuni prin care a atras 3,5 milioane de euro, cu scadență în 2025 și la o dobândă de 5,25%. Obligațiunile vor fi listate pe sistemul alternativ de tranzacționare de la Bursa de Valori București (BVB).

Operațiunea a fost intermediată de BT Capital Partners (BTCP), compania de investment banking a grupului financiar clujean, în calitate de intermediar și de consultant autorizat. Compania a oferit spre vânzare 30.000 de obligațiuni cu o valoare nominală de 100 de euro, la o dobândă între 4,5 și 5,5%.

Plasamentul a fost supraaccesat, iar emitentul a decis suplimentarea ofertei, atrăgând 3,5 milioane euro la o dobândă de 5,25%. La plasament au participat 66 investitori, atât persoane fizice, cât și investitori instituționali.

Fondurile atrase vor fi folosite pentru finanțarea strategiei de dezvoltare accelerată a companiei prin acapararea pieței, în special prin investiții în instrumente de marketing, cu scopul extinderii bazei de clienți și a creșterii notorietății brandului, precum și prin investiții în tehnologie și automatizări.

„Studiem oportunitatea finanțării prin piața de capital din România de mai mult de trei ani. Succesul acestei oferte ne-a răspuns clar la întrebarea “Este posibil și oportun pentru Vivre să iși facă planuri de creștere prin bursă?”. Ne bucurăm că, da, este posibil, atât pentru Vivre, cât și pentru alte companii românești. Mă voi asigura că vom fi o prezență activă și profitabilă pentru investitorii actuali și viitori”, a afirmat Monica Cadogan, fondator al Vivre Deco.
„Vivre este o companie antreprenorială românească care s-a extins în afara granițelor, devenind unul din liderii industriei sale în Europa Centrală și de Est (ECE). Ne bucurăm că echipa și planurile companiei au primit încrederea investitorilor, în ciuda mediului tensionat din piețele de capital globale și credem că încheierea cu succes a acestei tranzacții confirmă misiunea BTCP de a fi alături de companiile și antreprenorii din România în planurile lor de dezvoltare”, a spus Daniela Secară, director general al BTCP.

Următorul pas este pregătirea documentelor necesare pentru admiterea obligațiunilor la tranzacționare pe piața AeRO a BVB. Vivre Deco își propune ca prima zi de tranzacționare să aibă loc în termen de trei săptămâni. Compania va fi primul business din comerțul electronic care listează la BVB obligațiuni denominate în euro.

În 2019, Vivre Deco a înregistrat venituri de 200 de milioane de lei, un profit operațional de 7,1 milioane lei și un profit net de 3,4 milioane lei. Compania este prezentă în nouă țări din ECE, cifra de afaceri crescând în medie cu 28% anual. Vivre, principalul operator e-commerce din industria home & deco din ECE, a fost fondată de antreprenori români. Aceasta are 4,5 milioane de comenzi livrate către 750.000 de clienți.

BTCP a intermediat în ultimele 12 luni cinci emisiuni de obligațiuni corporative și trei tranzacții de fuziuni și achiziții, de 250 de milioane de euro. Compania e cel mai mare broker de retail din piața de capital din România și oferă asistență pentru atragerea de capital prin emisiuni de obligațiuni și acțiuni la bursă, asistență financiară pe tranzacții de fuziuni și achiziții, servicii de brokeraj pe piața de capital locală și internațională.

Comenteaza