Guvernul a anunțat data până la care va decide ce face cu salariul minim

Guvernul a anunțat data până la care va decide ce face cu salariul minim

Premierul Ludovic Orban a avut luni o întâlnire de lucru cu ministrul Finanţelor Publice Florin Cîţu şi ministrul Muncii Violeta Alexandru pe tema salariului minim garantat. 

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că există "un anumit grad de urgenţă" în ceea ce priveşte adoptarea deciziei de creştere a salariului minim, precizând că ea trebuie luată cel târziu până la finale lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, astfel încât mediul de afaceri să ştie din timp.

Şeful Executivului a spus că procentul cu care va fi mărit salariul minim va fi anunţat de Guvern după consultări cu patronatele şi sindicatele.

"Vrem ca la baza deciziei creşterii salariului minim, pentru că evident va fi o creştere a salariului minim, să stea un studiu foarte serios, o analiză de impact. Am convenit ca un grup de specialişti din Ministerul Finanţelor, din structura Secretariatului General specializat în analize de impact şi din Ministerul Muncii să pregătească un astfel de studiu de impact. Ne interesează mai mulţi parametri, în primul rând indicatorii economici care să stea la baza creşterii economice, evaluarea impactului între un minim şi un maxim de creştere a salariului minim, efectele pe care le înregistrează asupra mediului privat, ne interesează foarte mult starea companiilor din domeniul unde un număr mare de angajaţi sunt pe salariul minim, să le vedem profitabilitatea, să evaluăm costurile asupra forţei de muncă. (...) De asemenea, am solicitat şi Ministerului de Finanţe o analiză privind impactul bugetar al unei astfel de decizii, un minim şi un maxim. După ce vom avea un punct de vedere fundamentat, vom începe negocierile cu patronatele şi cu sindicatele. Veţi afla cu cât se va mări salariul minim la finalul negocierilor pe care le purtăm cu sindicatele şi patronatele", a afirmat Ludovic Orban.

Prim-ministrul a subliniat că există "un anumit grad de urgenţă" privind adoptarea acestei măsuri.

"Cu siguranţă există un anumit grad de urgenţă, pentru că mediul de afaceri trebuie să ştie din timp, măsura ar trebui adoptată cel târziu până la finale lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, astfel încât mediul de afaceri să ştie cu cât va creşte salariul minim", a adăugat Orban.

Comenteaza