Guvernul a aprobat condiţiile pentru Prima Casă 3

Guvernul a aprobat condiţiile pentru Prima Casă 3
Programul guvernamental “Prima Casă” destinat tinerilor şi familiilor tinere care vor să cuimpere o primă locuinţă va continua în 2011, după ce Guvernul României a aprobat în şedinţa de ieri o Hotărâre în acest sens.
Plafonul garanţiilor guvernamentale pentru programnul din acest an, Prima Casă 3, va fi de 200 de milioane de euro, conform Hotărârii de Guvern aprobate ieri.

“Hotărârea adoptată astăzi (ieri, n.red.) păstrează acelaşi nivel al garanţiei de stat, respectiv 75.000 de euro în cazul în care se construieşte o locuinţă de la zero, 70.000 de euro în cazul în care se achiziţionează o locuinţă nouă şi 60.000 de euro în cazul în care se achiziţionează o locuinţă veche”, a precizat primul-ministru Emil Boc în cadrul şedinţei de Guvern.

O prevedere a programului Prima Casă 3 stabileşte că în cazul locuinţelor construite de la zero este nevoaie doar de doi asociaţi şi nu de şapte, cum era stipulat până acum.

Programul va fi evaluat peste şase luni, a adăugat premierul, conform unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Guvernului României.

Comenteaza