Guvernul a eşalonat pe şapte ani datoriile CFR şi TVR.

Guvernul a eşalonat pe şapte ani datoriile CFR şi TVR.
Datoriile fiscale ale contribuabililor care au de plătit peste 300 de milioane de lei la bugetul de stat vor fi eşalonate pe o perioadă de şapte ani, în această situaţie aflându-se Societatea Română de Televiziune (SRTV), CFR Marfă şi CFR SA, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului.

"Guvernul a aprobat memorandumul prezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin care se propune modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă nr. 29/2011, în sensul introducerii unei excepţii în ceea ce priveşte perioada de eşalonare, astfel încât să poată beneficia de eşalonarea la plata a datoriilor fiscale, pe o perioadă de şapte ani, contribuabilii care au datorii fiscale mai mari de 300 de milioane de lei", a spus Zaharescu. El a precizat, citat de Mediafax, că memorandumul propune extinderea excepţiei privind constituirea garanţiilor aplicabile instituţiilor publice şi la autorităţile administrative autonome. "Din datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, există trei contribuabili care înregistrează datorii mai mari de 300 de milioane de lei: SRTV, Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Marfă şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA", a mai spus purtătorul de cuvânt al guvernului.

(A.M.)

 

 

Etichete
Comenteaza