Guvernul ar putea aproba majorarea pretului gazelor naturale pentru populatie

Guvernul ar putea aproba majorarea pretului gazelor naturale pentru populatie
Guvernul ar putea aproba majorarea pretului gazelor naturale pentru populatie, la 60 de lei/MWh, a declarat miercuri Andrei Gerea, ministrul Energiei.

Guvernul a convenit cu Comisia Europeana (CE) un nou calendar de liberalizare a pretului gazelor pentru consumatorii casnici, care prevede majorari anuale, nu trimestriale ca pâna în prezent, cu câte 6 lei pe MWh, au declarat saptamâna trecuta agentiei Mediafax surse oficiale.

Conform noului calendar, preturile la gazele pentru consumatorii casnici vor creste de la 53 lei/MWh la 60 lei/MWh din iulie acest an, la 66 lei/MWh în 2016, la 72 lei/MWh lei în 2017 si la 78 lei/MWh în 2018.

România s-a angajat fata de Comisia Europeana si Fondul Monetar International sa elimine preturile reglementate în sectorul gazelor si energie electrica.

Piata de gaze a fost liberalizata pentru companii în 1 ianuarie 2014, astfel ca în prezent doar populatia mai primeste gaze la preturi reglementate.

În negocierile de la începutul anului, Fondul Monetar International si Comisia Europeana au cerut Guvernului sa creasca pretul gazelor pentru populatie si centrale de energie termica (CET) de la 53,3 lei la 62 lei MWh, de la 1 aprilie. Guvernul a avansat pretul de 58 lei, neacceptat de FMI si CE.

Refuzul de a creste pretul la gaze a fost unul dintre motivele pentru care nu a fost încheiata o noua scrisoare de intentie la acordul cu FMI.

Conform calendarului convenit de Guvern în 2011 cu FMI si CE, pretul gazelor pentru consumatorii casnici ar fi trebuit sa creasca de la 53,3 lei MW/h în iulie 2014, la 54,6 lei în octombrie 2014, la 56,1 lei în ianuarie 2015, la 58,9 lei în aprilie 2015 si la 62 lei în iulie 2015.

Cresterea pretului a fost însa amânata de Guvern, care doreste prelungirea calendarului de eliminare a preturilor reglementate cu trei ani, pâna la 30 iunie 2021.

Comenteaza