Guvernul atentează la profitul Băncii Transilvania. Acționarii vor primi dividende

Guvernul atentează la profitul Băncii Transilvania. Acționarii vor primi dividende

Societatea bancară clujeană raportează un profit de 436 de milioane de lei în primul trimestru al anului, însă taxa pe active ordonată de guvern i l-ar putea diminua. BT va acorda acționarilor un dividend de 17 bani/ unitate și își mărește capitalul social cu 400 de milioane.

La adunarea generală, acționarii au aprobat propunerea consiliului de administrație privind distribuirea profitului pe anul 2018 prin acordarea unui dividend brut de 17 bani/ acțiune. Aceasta are la bază rezultatele pozitive ale BT şi surplusul de capital.

De asemenea, acționarii au aprobat majorarea capitalului social cu 400 de milioane de lei prin emisiunea a tot atâtea acțiuni gratuite. BT are 63,7% capital românesc şi 30.000 de acționari români persoane fizice.

Conform raportului BT pe primul trimestru al anului, activele au ajuns la 75,9 miliarde de lei, iar creditele au crescut până la 37 de miliarde. Depozitele clienţilor au ajuns la 62,7 miliarde de lei, din care 43,4 miliarde depozite ale persoanelor fizice și 19,2 miliarde ale persoanelor juridice.

„Ne-am concentrat pe finalizarea cât mai rapidă şi eficientă a integrării Bancpost în BT tocmai pentru a ne focusa pe business şi pe susținerea economiei şi a antreprenorilor români. Planul nostru a funcționat foarte bine şi am avut un prim trimestru de creştere solidă a creditării şi a numărului de tranzacții pe care le-am efectuat pentru clienții noștri. 42.000 de împrumuturi pentru companii şi persoane fizice au fost acordate în primul trimestru. În ceea ce priveşte tranzacțiile, în februarie am atins un maxim istoric de peste 3 milioane/ zi” declară Omer Tetik, director general al BT.

Profitul net după trimestrul I este de 436 de milioane lei, ca rezultat al eficientizării şi consolidării businessului. Eficienţa operaţională se păstrează la nivel confortabil, aceasta fiind de 47%, calculat cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie.

Începând cu anul financiar 2019 a intrat în vigoare ordonanța de urgență a guvernului 19/2019 care reglementează modul de calcul al taxei pe active pentru instituțiile bancare.

“În conformitate cu cerințele Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, banca poate recunoaşte cheltuiala cu taxa pe active aferente anului 2019 numai pe 31 decembrie 2019 deoarece aceasta depinde de valoarea activelor financiare nete de la 31 decembrie 2019.

Plățile efectuate în 2019 pentru taxa pe active vor fi considerate plăți în avans până la 31 decembrie 2019, când se va recunoaşte taxa pe active finală pentru anul financiar 2019. Cu toate acestea, BT a estimat o taxă pe active de 136 de milioane de lei aferentă anului financiar 2019.

Potrivit acestei estimări, luând în considerare un calcul proporțional, dacă banca ar înregistra efectul acestei taxe pentru perioada de trei luni încheiată la 31 martie 2019, profitul net la 31 martie 2019 ar ajunge la 407 milioane de lei”, conform conducerii BT.

Susținerea antreprenorilor și populației

  • 18.000 de credite cu dobândă fixă acordate de BT persoanelor fizice în primul trimestru
  • 11 miliarde de lei este soldul creditelor ipotecare/ imobiliare
  • 16 miliarde lei este portofoliul creditelor IMM
  • 3,8 milioane de carduri în portofoliul BT, 21% cotă de piață la cardurile emise în România
  • 490.000 de carduri de credit în portofoliul BT

Informaţii financiare

  • Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,9% la 31 martie 2019
  • Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 94%. Dacă sunt considerate şi garanţiile este de 134%
  • Solvabilitatea BT fără profitul anului 2019 este de 18,67%, iar cu acesta, de 19,67%
  • În ianuarie, Fitch a confirmat ratingul pentru finanțări pe termen lung al BT la ‘BB+’, cu perspectivă stabilă, respectiv nivelul ratingului de viabilitate la nivelul ‘bb+’

Sursa: raport BT trim. I 2019

Comenteaza