Hotel de 5 stele din Cluj-Napoca: Orașul tre­buie promovat ca destinaţie de city­-break

Hotel de 5 stele din Cluj-Napoca: Orașul tre­buie promovat ca destinaţie de city­-break
| Foto: https://www.imperialtransilvania.com/ - @Mihai Catoiu

Potrivit unui administrator al unui hotel de 5 stele din Cluj-Napoca, orașul nu este perceput ca destinaţie de city-break. O arată cifrele cu gradul de ocupare pe weekenduri. 

Clujul mai are până să devină destinaţie de city-break. Chiar dacă pe perioada festivalurilor deja există rezervări, la Grand Hotel Italia, o unitate hotelieră de 5 stele din Cluj-Napoca, în weekenduri gradul de ocupare nu arată că orașul ar fi în preferințele turiștilor perceput ca destinație de city-break. 

”Primele patru luni sunt similare ca grad de ocupare cu perioada de anul trecut. Avem un grad mediu de ocupare de 35%. Cea mai slabă ocu­pare o avem pe weekenduri. Cluj tre­buie promovat ca destinaţie de city­break, vedem acum doar o licărire pe partea de leisure“, a declarat pentru ZF, citat de businessmagazin.ro, Simion Prunean, administratorul hotelului Grand Hotel Italia şi acţionar minoritar, cu un pachet de 5%.

Oraşul reuşeşte să atragă turişti în perioada festivalurilor Untold sau Electric Castel: „Avem deja camerele rezervate pentru luna august în zilele cu Untold (8-11 august). Din totalul clienţilor cel mult 30% sunt străini care vin pentru evenimente, restul români. Am finalizat investiţia de un milion de euro în centrul spa şi sperăm să susţină creşterea cifrei de afaceri“, transmit cei de la Grand Hotel Italia. 

Grand Hotel Italia, cu o capa­citate de 187 de camere, dar şi 14 săli de conferinţă se întinde pe o suprafaţă de peste 30.000 mp. Centrul spa se întinde pe 1.500 de metri pătraţi şi include piscină, saune, săli de masaj şi o sală de fitness. Hotelul a fost deschis în 2011 în urma unei investiţii de peste 20 de milioane de euro făcute de fami­lia de italieni Batani, care controlează mai multe unităţi hoteliere în Italia.

Comenteaza