Hotelierii îşi reajustează numărul de camere

Hotelierii îşi reajustează numărul de camere
Sunny Hill şi-a propus să înceapă lucrările de extindere a unităţii turistice, iar Fusion Hotel şi-a redus capacitatea după afilierea la Best Western.

Proprietarii de unităţi turistice fac investiţii în creşterea capacităţii dedicate evenimentelor, spaţiile de conferinţe fiind încă servicii solicitate în Cluj, chiar după scăderile înregistrate de hotelieri în afaceri în urma izbucnirii crizei financiare.

Proprietarii hotelului Sunny Hill din Făget, afiliat reţelei internaţionale Golden Tulip, vor să demareze proiectul de extindere a unităţii, pregătit încă de la inaugurare. Acesta a fost amânat după izbucnirea crizei financiare, dar ar putea fi relansat din toamnă. Decizia depinde de evoluţia activităţii hotelului din următoarele luni. Gradul de ocupare a ajuns în ianuarie la 44%, în februarie, la 67%, iar estimările pentru martie merg spre 80%, potrivit conducerii Sunny Hill. "Avem o creştere de aproximativ 20% faţă de anul trecut şi, dacă merge tot aşa, dacă această evoluţie se confirmă, în toamnă ne apucăm de lucru pentru extindere, fiindcă sunt zile în care nu ne ajung camerele", a spus Eugen Tuşa, administrator al hotelului.

Programul de extindere cu 50 de camere şi servicii suplimentare urma să înceapă din 2009, cu o investiţie estimată, la lansarea din 2007, la 4-5 milioane de euro. "Am mai deschis o sală de conferinţe, pentru evenimente mai mari, pentru că pe acest segment, de evenimente, sunt cereri. Am modificat programul de marketing şi am introdus diverse oferte: facilităţi pentru sălile de conferinţe, pentru transport. Reduceri am aplicat mai puţin, dar am introdus servicii în plus", explică Tuşa strategia de criză. În urmă cu câteva luni, şi hotelul Ana Dome, afiliat aceluiaşi grup Golden Tulip, şi-a adăugat o sală de evenimente cu o capacitate de 250 de persoane.

În schimb, conducerea hotelului West City din Floreşti a decis să renunţe la o parte din camere în favoarea unor spaţii pentru conferinţe. Recent, unitatea şi-a schimbat denumirea în Fusion Hotel, după intrarea sub umbrela reţelei internaţionale Best Western. Contractul de afiliere a fost semnat la începutul lunii şi a adus şi investiţii în reamenajarea unităţii de 4*. Proprietarii au în curs de finalizare amenajarea unui centru de spa (cu zone pentru jacuzzi şi masaj) şi au extins spaţiile de conferinţe şi de organizare de şedinţe prin reducerea numărului de camere (apar două noi săli a câte 20 de locuri).

De asemenea, hotelul are acum şi trei spaţii de birouri pentru închiriere. Numărul de camere a scăzut de la 101 la 89, iar primul etaj al unităţii este dedicat acum spaţiilor de întâlniri de afaceri şi birourilor. "Am dorit extinderea posibilităţilor de organizare de şedinţe, în board-room, care sunt foarte solicitate", a menţionat directorul general Zsolt Torjai. Hotelul a înregistrat în 2010 un grad de ocupare mediu de 35%, iar estimările pentru acest an vizează creşterea acestuia la 45%, potrivit conducerii hotelului.

Modificări la proiectul din Bună Ziua

Proprietarii Grand Hotel Italia vor ca unitatea turistică aflată în şantier în cartierul Bună Ziua să aibă cu 30 de camere în plus faţă de proiectul iniţial, fiind planificate pentru cazarea angajaţilor. Unitatea, proiectată iniţial pentru 167 de camere, este structurată cu două niveluri de subsol, parter, mezanin şi şapte etaje. Imobilul dispune de un teren de 16.221 mp şi va avea o suprafaţă desfăşurată de 30.000 mp. Finalizarea este programată pentru iulie. Şi în acest caz, proprietarii mizează pe segmentul de evenimente şi conferinţe pentru creşterea afacerii. Astfel, hotelul va dispune de spaţii pentru evenimente de până la 1.200 de persoane, trei restaurente, iar un club de 1.000 de locuri şi un spa vor fi amenajate pe două niveluri.

 

Comenteaza