IKEA a deschis primul centru în Cluj

IKEA a deschis primul centru în Cluj

Compania IKEA a inaugurat la Cluj-Napoca un punct de planificare a bucătăriilor, primul de acest tip din România. 

Serviciul IKEA este dedicat tuturor celor care decid să își renoveze sau să își mobilize pentru prima dată bucătăria, dar care nu dispun de ajutorul profesional necesar. Costul de consiliere și de elaborare a proiectului de bucătărie este de 299 de lei pentru un interval de două ore, indiferent dacă planificarea se face la Punctul IKEA din Cluj sau prin Skype. 

IKEA a deschis primul centru în Cluj

Toți cei interesați vor putea opta pentru intervalul orar dorit, în timpul orelor de program ale punctului IKEA pentru planificarea în timpul orelor de programare IKEA Kitchen Planning, de luni până duminică, de la 10:00 la 22:00. Centrul de planificare a bucătăriilor, deschis în centrul comercial VIVO!, poate fi vizitat și fără programare.

Punct de colectare la Cluj

Cel mai mare retailer de mobilă și decorațiuni din lume va deschide la Cluj, în curând, şi un punct de colectare a comenzilor online, în comuna Florești. Clienții vor putea face cumpărăturile online pe www.IKEA.ro – sau în magazinul IKEA Băneasa, sau prin telefon cu ajutorul angajaților din call-center – și vor putea opta pentru livrarea produselor la punctele de colectare.

În acest fel, vor putea să ridice personal produsele, în ziua și la ora la care doresc. Costul transportului este mai mic decât cel de livrare la domiciliu: numai 29 lei pentru pachete mici (sub 30 kg pe comandă) și 49 lei pentru coletele cargo (peste 30 kg pe comandă), indiferent de dimensiunea și valoarea comenzii.

Clienții care vor să beneficieze de livrarea la domiciliu pot face în continuare acest lucru, prețurile aferente serviciului de livrare rămânând neschimbate. Clienții nu vor găsi niciun produs IKEA expus sau disponibil pentru a fi cumpărat direct din punctele de colectare, acestea fiind destinate exclusiv ridicării comenzilor.

Comenteaza