Imotrust Arad va investi 69 milioane de euro în două proiecte imobiliare în Cluj

Imotrust Arad va investi 69 milioane de euro în două proiecte imobiliare în Cluj
Dezvoltatorul imobiliar Imotrust Arad a achiziţionat un teren de 5,8 hectare în Cluj-Napoca, unde intenţionează să construiască două proiecte rezidenţiale, pentru care va investi 69 de milioane de euro, a anunţat azi compania.

Lucrările de construcţie la cele două ansambluri rezidenţiale vor fi iniţiate în a doua parte a acestui an, se arată într-un anunţ al Imotrust remis pieţei Rasdaq.

Imotrust a fost înfiinţată în anul 2006, prin fuziunea a şase societăţi comerciale membre ale grupului Codlea din Arad, şi activează pe piaţa imobiliară, de construcţii civile şi industriale.

Fondul de investiţii olandez Mei Roemenie En Bulgarije Funds împreună cu Middle Europe Opportunity Fund II au raportat, la începutul lunii octombrie a anului trecut, o deţinere de 5% în cadrul companiei, iar Imobil Trust UTA, împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, au declarat o participaţie de 65,76%, din care Imobil Trust UTA deţine sub 5%.

Dezvoltatorul a preluat anul trecut două companii din Cluj, respectiv Casa Real Estate Investment şi Trustul CRE, ambele din domeniul imobiliar, în urma unor tranzacţii care totalizează peste 4,2 milioane de euro.

Comenteaza