Impozitele pe proprietate și mașini cresc de la 1 ianuarie. CCR a validat legea Guvernului Bolojan / Ce măsuri intră în vigoare din 2026

Impozitele pe proprietate și mașini cresc de la 1 ianuarie. CCR a validat legea Guvernului Bolojan / Ce măsuri intră în vigoare din 2026

Curtea Constituțională s-a reunit miercuri, 10 decembrie 2025, de la ora 10:00, pentru a dezbate contestațiile depuse la reforma pensiilor magistraților și la legea privind majorarea impozitelor locale.

În legătură cu majorarea impozitelor locale, CCR a decis respingerea obiecției de neconstituționalitate formulată de senatori aparținând Grupului parlamentar al AUR: „Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, obiecție formulată de senatori aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor – respingere“, potrivit mediafax.ro. 

Astfel, Curtea Constituțională a respins sesizarea depusă de AUR la legea inclusă în al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, care prevede creșteri ale taxelor locale, inclusiv majorări de până la 80% pentru locuințe, aplicarea principiului „poluatorul plătește” în cazul impozitelor auto, impozitarea cu 16% a tranzacțiilor în criptomonede și majorarea impozitelor pentru câștigurile la bursă. Legea introduce, de asemenea, o taxă de 25 de lei pentru coletele cu valoare de sub 150 de euro provenite din afara Uniunii Europene, iar firmele fără cont bancar în România pot fi declarate inactive, iar cele inactive pot fi dizolvate după un an. Totodată, legea prevede obligația tuturor operatorilor economici de a accepta plata cu cardul.

Noile taxe și măsuri sunt programate să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026. Guvernul a angajat răspunderea pe 1 septembrie 2025, iar pe 9 septembrie legea a ajuns la Președinte pentru promulgare.

Comenteaza