Încrederea în economia României creşte în continuare, contrar tendinţei de scădere din Europa

Încrederea în economia României creşte în continuare, contrar tendinţei de scădere din Europa
Încrederea companiilor şi a populaţiei în economia României a crescut în august pentru a patra lună consecutiv, pe fondul unui avans semnificativ al încrederii din sectorul serviciilor, evoluţia fiind însă contrară tendinţei de scădere de la nivelul Uniunii Europene.

Astfel, indicele încrederii în economie a crescut în România cu 1,4 puncte, la 101 puncte în luna august, faţă de 99,6 puncte în iulie, potrivit datelor anunţate joi de Comisia Europeană, rezultate în urma unui sondaj în rândul companiilor şi consumatorilor.

Pe sectoare, indicatorul a înregistrat o creştere importantă în servicii, de la 1,3 puncte în luna iulie la 8,9 puncte în luna august.

În schimb, indicatorii au avut evoluţii negative în sectoare ca industria, construcţiile şi comerţul de retail. Cea mai mare scădere a încrederii a fost înregistrată în industrie, unde indicatorul a coborât de la 1,4 puncte în iulie la -0,1 puncte în august.

La nivelul UE, indicele încrederii în economie a scăzut pentru a doua lună consecutiv, ajungând în luna august la 104,6 puncte, faţă de 105,8 puncte în iulie.

Scăderea indicelui este şi mai mare dacă sunt luate în calcul doar ţările din zona euro. Astfel, încrederea companiilor şi consumatorilor a coborât cu 1,5 puncte în august faţă de luna iulie şi a ajuns la nivelul din decembrie 2013, adică 100,6 puncte, după o evoluţie relativ stabilă în precedentele cinci luni.

Cele mai mari scăderi ale indicatorului s-au înregistrat în Italia (-4,1 puncte), Germania (-1,9), Olanda (-0,8) şi Franţa (-0,6).

 

Comenteaza