Informaticienii clujeni au produs 340 de milioane de euro în doi ani

Informaticienii clujeni au produs 340 de milioane de euro în doi ani

Industria informatică din județul Cluj a generat venituri de 1,6 miliarde de lei în decursul ultimilor ani, apropiindu-se de cele realizate în regiunea București – Ilfov.

Unul dintre pilonii principali ai economiei românești, tehnologia informației (IT) are cinci centre relevante ca rezultatete financiare, potrivit unui studiu realizat de Termene.ro, platformă ce oferă informații actualizate în timp real despre firmele din România. 90% din veniturile generate de IT sunt concentrate în centre coagulate în jurul a cinci județe, iar restul de 37 de județe generează doar 10%.

Cel mai important centru IT este cel format în jurul regiunii București – Ilfov, care generează jumătate din veniturile domeniului, urmată de cel din județul Cluj, cu 20% din venituri. Alte trei centre de IT relevante sunt coagulate în Timiș și Iași, cu 5% din veniturile domeniului, și în județul Brașov, cu 3% din venituri.

Ca evoluție a veniturilor generale ale întregului domeniu, deși procentual firmele din IT cu sediul în Cluj au înregistrat o creștere de 63% în 2018 raportat la 2016, iar cele din Iași de 66%, cu doar 16% creștere a veniturilor regiunea București – Ilfov continuă să își mărească ușor discrepanța față de acestea.

Creșterea valorică înregistrată de companiile din București – Ilfov în ultimii doi ani este de 1,8 miliarde de lei, fiind superioară celei din județul Cluj, 1,6 miliarde, și superioară celei din restul județelor dezvoltate: Iași 449 de milioane, Timiș 392 de milioane și Brașov 109 de milioane.

”Ca antreprenor și fondator al unei companii de tip Software as a Service, sunt preocupat să măsor impactul firmelor de tehnologie românești și multinaționale. Industria autohtonă de tehnologie a devenit o locomotivă pentru creșterea economică și reprezintă un punct central al mediului de business: avem pe piața românească 16.000 de firme de software, într-o creștere accelerată față de anii anteriori” a declarat Adrian Dragomir, CEO al Termene.ro.

În ciuda creșterilor înregistrate de companiile din IT, riscul ca o parte dintre ele să intre în insolvență este real și trebuie luat în calcul de orice furnizor din industrie care urmărește să aibă o afacere profitabilă.

Județul cu cele mai puține firme în această situație este Cluj, unde doar 28% din firme au acest risc, pe când la polul opus se află firmele din regiunea București – Ilfov, cu 32,7%. Celelalte trei județe se află între aceste valori, 30,7% în Timiș, 31,6%  în Iași și 32,2% în Brașov.

Doar o companie are capital majoritar românesc din top 25 din domeniul IT în funcție de cifra de afaceri obținută, iar restul de 24 sunt deținute de companii sau persoane fizice străine. Cele mai multe companii de top din România au capital majoritar american (6). Pe locul doi se află cele cu capital majoritar olandez (5), iar locul 3 este împărțit între cele cu capital britanic, francez și german (câte trei fiecare).

Cele 25 companii de top din IT generează o treime din veniturile întregului domeniu, restul de 16.500 generând restul de două treimi. Industria IT a luat amploare în România începând cu 2004, primul an în care s-au înființat 600 entități și după un scurt declin cauzat de criza financiară din anii 2009 – 2010 și-a atins apogeul în 2017, când au fost înființate 2.600.

Al doilea an în funcție de numărul de companii înființate a fost 2018, cu 2.200 de companii, iar al treilea a fost 2016 cu 1.600. Practic, dintre cele 16.600 de companii de IT care activează în prezent în mediul de afaceri din România, o treime au fost înființate în ultimii trei ani.

Deși numărul firmelor din IT a crescut accelerat, cele mai competitive rămân tot cele înființate înainte de 1997. O companie înființată în perioada 1991 – 1997 are în medie o cifră de afaceri de peste 6 milioane de lei, pe când una înființată în perioada preaderare la NATO (1998 – 2004), 3,2 milioane.

Companiile înființate în intervalul 2005 - 2011 au cifre de afaceri medii de 1,4 milioane de lei pe când cele cu o vechime mai mică de 7 ani (2012 – 2018) au afaceri medii de doar puțin peste 0,5 milioane lei. În cazul profitabilității situația este opusă, firmele nou înființate au o profitabilitate medie de 16,8% pe când cele înființate în intervalul 1998 – 2004 o au doar la jumătate – 8%. Firmele înființate în perioada 1991 – 1997 au cea mai mică profitabilitate – 7%, iar cele înființate în perioada 2005 – 2011, de 12%.

O profitabilitate de 10% în cazul unei companii cu afaceri de 100 de lei înseamnă 10 lei profit, pe când o profitabilitate de 1% în cazul unei companii cu afaceri de 100.000 de lei înseamnă 1.000 lei profit. Cu toate acestea, în cel de-al doilea exemplu, în cazul unui client rău-platnic este nevoie de 99 de clienți care își respectă obligațiile de plată pentru ca firma în cauză să-și păstreze operativitatea, iar în cazul primului exemplu, de 10 clienți care își respectă obligațiile de plată pentru recuperarea presupusului prejudiciu. 

Chiar dacă o firmă are riscul ca doar unul din cinci clienți să întârzie cu plata, riscul acela există și are potențialul ca la un moment dat să se producă și să pericliteze operativitatea afacerii. Astfel, un client care nu plătește la timp forțează furnizorul să întârzie plata colaboratorilor.

Termene.ro este o companie înființată în 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere. 50.000 de companii au acces zilnic la platforma care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Comenteaza