DISTRIBUIE
Centrul de servicii din Amera Tower va fi inaugurat oficial, a transmis pentru ZIUA de CLUJ conducerea companiei olandeze. Acesta urmează să grupeze până la 1.000 de angajaţi.
Procesul de recrutare de personal pentru ING Cluj se află încă în desfăşurare. După încheierea etapei de angajări ale cunoscătorilor de limbă cehă urmează un nou val, pentru o altă limbă străină, spun responsabilii de Resurse Umane. Activităţile ING vor fi transferate la Cluj din Cehia şi Slovacia.
“La începutul lui septembrie va avea loc deschiderea oficială a Centrului Regional de Servicii ING din Cluj-Napoca”, au menţionat reprezentanţii companiei, fără să precizeze detalii legate de stadiul activităţii. Potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ, centrul de servicii va fi inaugurat în 8 septembrie, dar şi-a început activitatea încă din iunie, când proprietarul Amera Tower a predat primele spaţii către chiriaş, mai precis trei etaje ale clădirii. Birourile centrului regional de servicii vor ocupa 7.000 mp în imobil. Clădirea de 11 etaje, amplasată pe fosta platformă industrială a comunei Baciu, are o suprafaţă construită desfăşurată de 9.000 mp şi 5.800 mp utilă închiriabilă, dispune de restaurant şi de sală de conferinţe. Închirierea din cadrul Amera Tower a fost intermediată de către compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox, iar spaţiul va fi predat în etape către noul ocupant.
Potrivit anunţurilor companiei, ING intenţionează să angajeze anul acesta 300 de oameni pentru CRS Cluj şi estimează că numărul lor se va ridica la 1.000 până în 2013. Poziţiile pentru care au fost anunţate angajările sunt preponderent din tehnologia informaţiei, operaţiuni şi financiar. ING a început procesul de recrutare, colaborând cu două agenţii din domeniul resurselor umane, Lugera&Makler şi Manpower. Acestea lucrează încă la recrutarea de personal, proces care va continua pe tot parcursul anului. “Angajăm în continuare pe limba cehă. Procesul nu se încheie cu deschiderea oficială a centrului, va mai fi de lucru. Vor mai apărea necesităţi. Acum suntem pe ultima sută de metri cu limba cehă şi cel mai probabil va urma un val de angajări pentru o altă limbă”, a menţionat Liliana Graure, director al Manpower Cluj.
Angajaţii de la Cluj vor deservi unităţile de business din Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România, Grecia şi Spania. Centrul clujean este o parte a unui proiect regional ING Insurance Central Europe şi are ca obiectiv centralizarea şi consolidarea activităţilor pentru clienţi, derularea activităţilor de servicii ca o afacere de sine stătătoare şi livrarea acestora la costuri competitive. În această săptămână a fost inaugurat şi centrul de servicii – Business Process Outsourcing, din clădirea Sigma Center, al americanilor de la Sykes, segmentul fiind unul dintre cele mai active în ceea ce priveşte angajările în acest an la Cluj. “Zona de servicii se mişcă, este domeniul cu cel mai mare volum de angajări. Salariile încep de la 1.000 de lei şi nu există o limită superioară exactă, depinde de poziţia ocupată”, a precizat Graure.
Centru pentru Europa Centrală
Viitorul centru regional de servicii va include toate ţările din zona ING Asigurări Europa Centrală. Transferul activităţilor începe din Cehia şi Slovacia, iar ING va concedia în 2010 până la 280 de angajaţi după transferarea anumitor activităţi auxiliare. ING desfăşoară în România mai multe operaţiuni: servicii bancare, leasing, factoring, asigurări, pensii, investment management. ING Group este o instituţie financiară internaţională de origine olandeză, care oferă servicii bancare,
de asigurări şi de management al activelor pentru 85 de milioane de companii sau instituţii din 50 de ţări. Grupul avea anul trecut 130.000 de angajaţi la nivel
mondial.

Comenteaza