Intersecţia discordiei

Intersecţia discordiei
Membrii echipei de la noul Plan Urbanistic General al oraşului solicită Consiliului Local să refuze aprobarea unui proiect imobiliar propus la intersecţia Ploieşti-Constanţa.

Arhitecţii care au lucrat la proiectul companiei Florisal spun că s-au condus după prevederile noului PUG, unele schimbate între momentul discutării în Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (CTATU) şi şedinţa Consiliului Local (CL), mai precis chiar în cursul zilei de ieri.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) str. Constanţa - str. Ploieşti pentru schimbarea funcţiunii din zonă şi construire şi a Planului Urbanistic de Detaliu pentru un ansamblu imobiliar pe str. Constanţa nr. 12-16 se află pe ordinea de zi a şedinţei de azi a CL. Proiectul Florisal prevede un complex de birouri şi locuinţe cu imobile cu subsol, parter, cinci etaje şi încă două retrase. „Acesta se află în contradicţie atât cu prevederile PUG 1999, cât şi cu cele ale PUG în curs de reactualizare în ceea ce priveşte organizarea str. Constanţa ca arteră esenţială în reţeaua majoră de trafic a municipiului", susţine Adrian Borda, şef de proiect pentru noul PUG.

„În ceea ce priveşte prevederile PUG în curs de reactualizare pentru zona în cauză: în cadrul PUG sunt marcate grafic, la scară, servituţile pentru obiectivele de utilitate publică - în cazul str. Constanţa, în dreptul amplasamentului se prevede o retragere faţă de actualul aliniament ce variază între 8,2 m la colţul sudic şi 9,2 m la colţul nordic, în timp ce în PUZ retragerea este 0. Regimul de înălţime prevăzut este (1-3 S)+P+4+1R pentru parcelele curente şi (1-3S)+P+5+1R, (1-3S)+P+6 pentru parcele de colţ, în timp ce în PUZ propus acesta e de S+P+5+2R (unde S= subsol, P=parter, R=etaj retras, n.red.). Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT) prevăzut este de 2,4 pentru parcelele curente şi 3,0 pentru parcelele de colţ, în timp ce în PUZ propus acesta e 3,4. Nerealizarea retragerii faţă de aliniamentul actual al str. Constanţa ar compromite definitiv orice perspectivă de dezvoltare a acestui segment al tramei stradale majore a oraşului, cu consecinţe negative multiple şi complexe în evoluţia traficului urban. În plus, ca răspuns la obiecţiile ridicate de cetăţeni în cadrul consultării publice, elaboratorii proiectului afirmă că PUZ respectă prevederile PUG în curs de reactualizare, ceea ce e în mod clar neadevărat - contradicţiile sunt numeroase şi evidente. Afirmaţia este de natură a discredita noul PUG, în realitate contrazis flagrant în litera şi spiritul său", se arată într-o adresă transmisă CL, semnată de Borda şi susţinută de Planwerk.

Borda afirmă că realizarea obiectivului este „benefică, utilă interesului public", problema ţinând de modalitatea în care a fost realizat proiectul. „Vă rugăm să nu aprobaţi PUZ în forma actuală, solicitând revizuirea acestuia în sensul celor arătate mai sus", se susţine în adresă. Arhitecţii de la Arhimar, biroul responsabil de proiect, susţin că au respectat reglementările noului PUG şi că au acordul CTATU. „Membrii Comisiei de Urbanism, în care am prezentat proiectul, nu au avut astfel de obiecţii. Noi am lucrat conform prevederilor din noul PUG, pe care le respectăm. Beneficiarul chiar cedează 100 mp pentru sistematizarea str. Constanţa şi lărgirea trotuarului. În ceea ce priveşte retragerile menţionate acum - dacă se cere aşa ceva, toate parcelele din zonă, care au o adâncime de 20-40 m, devin neconstruibile", a menţionat Claudiu Botea, arhitect care a lucrat la proiect.

„Regulamentul PUG de pe site-ul primăriei s-a schimbat chiar în cursul zilei de azi (joi, n. red.): înainte se menţiona CUT maxim de 3,4, pe care noi l-am respectat, acum a ajuns la 3. Se menţiona că se recomandă conservarea aliniamentului. Noi am respectat prevederile noului PUG valabil până joi, 14 martie, la 16:00. Apoi a fost modificat pe site-ul primăriei şi asta se poate dovedi oricând", a subliniat Botea. „Propunerea noastră era iniţial de CUT 3,4, dar după discuţii cu cei de la primărie acesta s-a redus, dar asta a fost acum un an şi ceva. Aceasta nu este cea mai gravă chestiune în cazul acestui proiect. Sunt multe elemente în neconcordanţă, iar proiectanţii afirmă că PUZ e făcut conform noului PUG", a completat Borda. La şedinţa CTATU din februarie, membrii comisiei nu au ridicat mari obiecţii împotriva proiectului, dar au făcut propuneri legate de lărgirea str. Ploieşti şi corelarea regimului de înălţime a clădirilor cu dimensiunea arterei de circulaţie.

Amânare solicitată

Comisia de Urbanism a consilierilor va propune azi amânarea proiectului Florisal, cu recomandarea de modificare: se va solicita retragerea clădirilor cu 8 m de la str. Constanţa, a precizat consilierul Adrian Popa.

 

Comenteaza