Întreprinderile mici și mijlocii cer Senatului să nu modifice Codul Fiscal până în 2024 / Ce efecte negative ar avea noile măsuri

Întreprinderile mici și mijlocii cer Senatului să nu modifice Codul Fiscal până în 2024 / Ce efecte negative ar avea noile măsuri

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi Confederaţia Patronală Concordia au solicitat preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, nemodificarea Codului Fiscal până la data de 1 ianuarie 2024 şi asigurarea predictibilităţii mediului de afaceri în perioada următoare.

„CNIPMMR şi Concordia, cele două confederaţii reprezentative la nivel naţional, au avut astăzi, 9 august, la Senatul României, o întâlnire cu Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă. Tema principală a discuţiei a fost reprezentată de măsurile pe care noua coaliţie de guvernare doreşte să le aplice în vederea diminuării deficitului bugetar", informează CNIPMRR.

Astfel, cele două organizaţii patronale au reiterat nemodificarea Codului Fiscal până la data de 1 ianuarie 2024, asigurarea predictibilităţii mediului de afaceri în perioada următoare şi anunţarea noilor măsuri cu cel puţin 6 luni înainte de aplicarea lor şi fundamentarea adoptării noilor măsuri fiscale cu studii şi analize de impact.

Noile măsuri fiscale: Care sunt efectele negative în cazul adoptării

De asemenea, reprezentanţii celor două organizaţii au transmis că principalele efecte negative din economie în cazul adoptării noilor măsuri vizează scăderea competitivităţii companiilor, pierderea de locuri de muncă, creşterea inflaţiei sau eventualitatea unei colectări mai mici de impozite şi taxe, menţionând că trecerea de la un sistem de impozitare cert la unul incert nu va asigura colectarea de venituri suplimentare.

Nu în ultimul rând, organizaţiile au cerut implicarea lor în dezbaterea viitoarelor propuneri de politici publice, în calitate de principali reprezentanţi pe parte patronală ai dialogului social din România.

Potrivit sursei citate, cele două organizaţii vor avea joi, 10 august, o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene.

Comenteaza