Investiție de 120.000 de lei. Poșta Română lansează primul său ghișeu digital

Investiție de 120.000 de lei. Poșta Română lansează primul său ghișeu digital
| Foto: playtech.ro

Compania Naţională „Poşta Română" (CNPR) a investit 120.000 de lei în operaţionalizarea primului său Ghişeu poştal digital, inaugurat luni în cadrul Oficiului 63 din Bucureşti. Mai vin alte 70 de astfel de ghișee.

În următoarea perioadă are în plan amplasarea altor 70 de asemenea puncte, la nivel naţional, a declarat, luni, directorul general al operatorului poştal naţional, Valentin Ştefan, la evenimentul de lansare a noului terminal.

„Diferenţa între o cutie poştală standard şi aceasta este că pot fi măsurate coletele atât ca greutate, cât şi volumetrie, iar plata se poate face şi cu cardul. Există şi servicii pentru persoane juridice, îşi pot tipări factura chiar aici. Avem un plan de a instala astfel de echipamente, la nivel naţional, în 70 de locaţii, în următorul an, dar în acelaşi timp vrem să cumpărăm şi 3.000 de cutii poştale standard, pe care le vom instala peste tot în ţară, atât în interiorul oficiilor, cât şi în exterior. Aici a fost o investiţie de 120.000 de lei, în care este inclusă nu doar cutia poştală, ci şi amenajarea spaţiului. Costurile pentru cele 70 de cutii poştale digitale includ şi amenajarea locaţiilor. Ca orice produs, şi cutiile poştale digitale necesită o pregătire a clientului. De data aceasta, Poşta Română a lăsat partenerii privaţi să pregătească piaţa pentru genul acesta de produs şi acum am intrat pe piaţă. Este un trend global în care absolut toate companiile de curierat investesc. Prin aceste investiţii reuşim să creştem productivitatea angajaţilor şi inevitabil să mărim şi salariile. În niciun caz nu se pune problema ca genul acesta de modernizare să aibă un trend negativ în companie", a spus Ştefan.

La rândul său, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a precizat să Poşta Română urmează trendul tehnologic al acestei perioade.

„Nimic nu se poate face peste noapte. Poşta se modernizează şi transmit un mesaj de susţinere. Este un pas important. Marele inventator român Henri Coandă spunea: "Viitorul este suma paşilor pe care îi facem". Cred că astăzi, Poşta Română, prin viziunea echipei de conducere, prin perseverenţa dânşilor, dau un semnal către întreaga societate românească, că este o instituţie care se modernizează, care aduce tehnologiile secolului XXI şi foarte important o tehnologie produsă în România. După o lungă perioadă, echipa de management iată că se întâmplă astfel de investiţii", a subliniat Burduja.

Noul terminal de servicii poştale integrate a fost fabricat în România, este 100% automatizat, şi disponibil pentru clienţi non-stop. Pentru serviciile oferite prin intermediul Ghişeului poştal digital, Poşta Română percepe un comision fix de 2,5 lei pentru fiecare tranzacţie efectuată.

Conform reprezentanţilor operatorul poştal naţional, soluţia automatizată aduce în premieră, pe piaţa de coletărie, o variantă de cântărire şi validare volumetrică a coletelor pentru modulul de preluare de corespondenţă poştală, dar şi cu imprimantă pentru etichetele autocolante AWB, imprimantă pentru chitanţe, reciclator de bancnote, modul de plată cu card bancar şi cu ecran tactil pentru o interacţiune intuitivă cu utilizatorul.

De asemenea, prin Ghişeul poştal digital se vor putea procesa operaţiuni complete de prezentare şi distribuire de colete şi corespondenţă poştală, cu sau fără ramburs, trimiteri de recomandate, trimiteri cu confirmare de primire, precum şi plăţi de taxe, facturi de utilităţi sau rate bancare.

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional şi distribuie, săptămânal, mai mult de 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române, iar peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Comenteaza