Investitorii de la Someşeni: “Vom merge la băi în vară!”

Investitorii de la Someşeni: “Vom merge la băi în vară!”
Reabilitarea Băilor Someşeni (foto) ar putea demara în primăvară, iar proprietarii de la Unita ai fostului ştrand municipal din Cluj-Napoca îşi condiţionează investiţia de posibilităţile de construire acceptate de primărie.
O primă fază a proiectulului din Someşeni, întârziat din cauza neînţelegerilor dintre moştenitorii băilor, ajunse în instanţă, ar putea fi finalizată în acest an. Valentin Nica, principalul investitor, vrea să se asocieze cu Primăria Cluj-Napoca. Lucrările pentru proiectul anunţat din 2008 ar trebui să demareze în primăvară. Acesta a fost gândit pentru realizarea pe etape, prima fază vizând lucrări pentru partea de băi. Iniţial, proprietarii terenului urmăreau atragerea de investitori străini. “Banii vor veni de la bancă şi de la mine şi va fi făcută în două etape: partea de infrastructură, de lucrări la logistica subterană şi partea care vizează lucrările pentru bazine şi plajă. Vom merge la băi în vară, la ştrand, se va putea bea un suc”, spune Nica. El a menţionat că vrea o asociere cu primăria, care va sprijini realizarea infrastructurii şi accesul la utilităţi. “Probabil vom face o asociere în participaţiune, e vorba de anumite lucruri care trebuie să aparţină comunităţii”, consideră Nica.

Certificatele solicitate pentru modernizarea şi reabilitarea băilor vizează lucrări la bazinele exterioare, parc, servicii, accese, amenajări exterioare, branşamente şi racorduri la utilităţi şi organizare de şantier. “Am solicitat certificatele de urbanism pentru două loturi. Suntem avansaţi în demersurile pentru finanţarea primei etape, pentru bazine, ştrand şi servicii de restaurant. Sper să finalizăm ultimele elemente din neînţelegerile cu fratele dnei Stanca (moştenitoarea băilor - n. red.). Dacă nu, voi începe construcţia pe terenul meu”, a spus Nica. Omul de afaceri deţine 7,2 ha în zonă, care, alături de cele cinci ha ale băilor, au fost destinate, pe planşe, proiectului noului complex. Judecătoria Cluj-Napoca a admis acţiunea acestuia şi a Ioanei Gidro Stanca împotriva fratelui avocatei, Gheorghe Rădulescu.

Instanţa a decis că Nica poate prelua partea lui Rădulescu din terenul pe care se află băile pentru 600.000 de euro. Rădulescu nu a vrut să participe la proiect şi a cerut pentru teren un preţ de trei ori mai mare decât cel oferit de investitori. El a fost nemulţumit de hotărârea instanţei, iar în februarie se va judeca apelul. Conform proiectului prezentat în vederea obţinerii avizului pentru Planul Urbanistic Zonal, pe întregul teren, zona va beneficia de un pavilion central pentru băi şi de un parc tematic. Conceptul mai prevedea o sală polivalentă, spaţii de sport şi locurile de parcare aferente, un parc acvatic, zonă de primire turistică. Investitorii vor ca în vară să fie puse în funcţiune cele 25 de izvoare, bazinul de apă sărată şi două bazine de înot.

Un alt proiect de acest gen, cel al Unita Turism Holding (UTH) Timişoara, care vizează reabilitarea fostului ştrand municipal din Cluj-Napoca, se află în lucru. Conducerea societăţii vrea şi un turn de opt etaje pe acest teren. UTH a intentat proces municipalităţii în 2008 ca urmare a eliberării unui certificat de urbanism considerat restrictiv de către companie. În octombrie, Tribunalul Cluj a decis că municipalitatea trebuie să emită un nou act. Săptămâna trecută, reprezentanţii Unita au prezentat în şedinţa Comisiei de Urbanism propunerea de proiect care vizează reamenajarea ştrandului, două bazine, dintre care unul pentru sărituri, un imobil de opt etaje, cu funcţiuni cu caracter sportiv, inclusiv cabinete medicale, spaţii de bowling sau biliard. Membrii comisiei au solicitat reducerea regimului de înălţime, limitarea funcţiunilor la cele sportive şi de agrement, precizarea mai exactă a acestora. “Nu sunt mulţumit cu ceea ce vrea primăria, de 2-3 niveluri. Vrem să refacem ştrandul, dar şi să se poată construi”, a menţionat Josef Goschy, preşedintele UTH.

Comenteaza