Iohannis a promulgat legea privind majorarea cu 10% a salariilor pentru personalul bugetar

Iohannis a promulgat legea privind majorarea cu 10% a salariilor pentru personalul bugetar
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede majorarea acestor salarii cu 10%.

Premierul Dacian Cioloş a declarat că nu este surprins de decizia şefului statului şi că măsura poate fi aplicată cu menţinerea ţintei de deficit de 3%, fără alte tăieri.

"Nu mă surprinde deloc, am avut o discuţie cu dansul (Klaus Iohannis) ieri şi legat de acest subiect şi i-am spus că în calculele pe care le-am făcut am inclus şi această creştere de 10 la sută şi după calculele noastre putem rămâne în ţintă de deficit de 3 la sută cu această creştere", a declarat Cioloş referitor la decizia şefului statului de a promulga legea care prevede majorarea salariilor pentru personalul din sistemul sanitar cu 25% şi a tuturor bugetarilor cu 10%.

Întrebat dacă aplicarea acestei măsuri prespune tăierea unor fonduri de la alte capitole ale bugetului de stat, premierul a spus că nu va fi necesar să taie, dar guvernul va face eforturi pentru creşterea absorbţiei findurilor europene.

"N-o să tăiem, în schimb o să mergem pe partea de investiţii unde am rezervat fonduri şi pentru investiţii, atât la ministerul Dezvoltării cât şi ministerul Transporturilor, dar o să facem un efort din absorbţia fondurilor europene că să avem şi investiţii aşa cum ne-am propus", a precizat Cioloş.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 11 noiembrie. Iniţial, OUG 35/2015 prevedea doar majorarea salariilor din sănătate cu 25%, însă un amendament PSD adus în comisiile de specialitate din Parlamant a prevăzut că vor creşte şi salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Condiţia pentru aplicarea acestei prevederi este ca aceştia să nu mai fi beneficiat în cursul anului 2015 de alte majorări.

Comenteaza