Iohannis, despre majorarea pensiilor: "Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%, dar trebuie o creştere care compensează inflaţia"

Iohannis, despre majorarea pensiilor: "Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%, dar trebuie o creştere care compensează inflaţia"

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat cu cât ar trebui majorate pensiile, că ar trebui să existe o creştere care să compenseze în mare măsură inflaţia care a ajuns la peste 15%. Şeful statului a avansat un procent de majorare de 15%, însă a specificat că nu ştie dacă bugetul de stat ar permite acest lucru. Referitor la mărirea salariilor, preşedintele Iohannis a precizat că şi acestea trebuie corelate cu inflaţia crescută, la fel ca pensiile, deoarece nu e corect ca populaţia să plătească preţul crizei.

„Dacă vorbim de creşterea pensiilor trebuie să vedem contextul mai larg. S-au vehiculat 10%, 11%, dar nu putem să aşteptăm de la pensionar să plătească ei preţul crizelor şi în condinţiile în care avem o inflaţie de peste 15% eu cred că ar fi corect să ţină cont de această inflaţie creşterea şi atunci, după părerea mea, trebuie să fie o creştere mai mare. Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%, însă cred că trebuie venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia. Trebuie atenţie sporită pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari”, a declarat Klaus Iohannis, chestionat înaintea participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, cu cât ar trebui majorate pensiile, în contextul în care şi premierul Ciucă a avansat procentul de 11% pentru majorare.

Şeful statului a adăugat, chestionat despre mărirea salariilor că şi acestea trebuie corelate cu inflaţia crescută. 

„În ceea ce priveşte cresterea salariilor, aşa cum creşterea pensiilor trebuie corelată cu inflaţia, cred că şi salariile trebuie corelate rezonabil cu inflaţia. Dacă nu există o corelare, înseamnă că populaţia plăteşte preţul crizei şi acest lucru nu este corect”, a conchis Iohannis. 

Discuţiile între liderii coaliţiei despre aceste majorări au fost ca pensiile să crească cu minim 10% din ianuarie 2023, iar salariul mediu să ajungă la 3.000 lei. 

 

 

Etichete
Comenteaza