Iohannis, mesaj către antreprenori: Veniţi cu idei către guvernanţi. Vrem să promovăm produse româneşti

Iohannis, mesaj către antreprenori: Veniţi cu idei către guvernanţi. Vrem să promovăm produse româneşti

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni, că îi îndeamnă pe producătorii autohtoni să vină cu idei către guvernanţi, pentru că, în contextul crizei de echipamente medicale provocată de pandemia de coronavirus, se doreşte promovarea produselor româneşti.

„Am avut o şedinţă cu premierul Orban, cu mai mulţi miniştri şi am discutat despre materialele de protecţie, despre măşti, halate. În lume se găsesc tot mai greu. Este o problemă reală. În acest fel am început deja cu câteva săptămâni în urmă să identificăm producători româneşti, producători români care vin şi oferă astfel de materiale. primele rezultate nu au întâziat să apară.

Am aflat luni că deja există producători de ai noşti care s-au reprofilat, care vor produce măşti, alţii vor produce halate de protecţie pentru medici, alţii deja încep să lucreze la materiale mai complicate, de exemplu ventilatoare, care sunt absolut necesare pentru secţiile de urgenţă.

În acest fel ne ocupă şi acest segment şi cu această ocazie mă adresez antreprenorilor noştri: fiţi proactivi, veniţi cu idei către guvernanţi, fiindcă suntem interesaţi să promovăm produse româneşti în această perioadă, cu precădere. Este o oportunitate foarte bună pentru mediul românesc. Avem nevoie de aceste materiale, avem această oportunitate”, a spus Iohannis.

Preşedintele a avut, luni, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Finanţelor Publice, Vasile Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Comenteaza