IT francez pe platforma Clujana

IT francez pe platforma Clujana
O societate de profil a semnat contractul de preluare a 3.500 mp din imobilul de birouri Coratim Business Center, anunţă proprietarii clădirii de pe fosta platformă industrială.

Industria informatică, sursă semnificativă de clienţi pe piaţa de birouri şi de noi locuri de muncă în 2012, promite să fie un domeniu de maxim interes pentru dezvoltatorii de clădiri şi în acest an.

RBH Technologies Franţa este cel mai nou chiriaş al imobilului Coratim Business Center (CBC), potrivit dezvoltatorilor clădirii. „Contractul a fost semnat, birourile se amenajează, urmând ca din 1 februarie noul chiriaş să intre în spaţiu. Compania va ajunge la 250-300 de angajaţi aici şi deja a angajat o parte din personal", a menţionat Marius Bejan, asociat în Coratim. Suprafaţa închiriabilă a clădirii amenajate într-un spaţiu de pe fosta platformă Clujana este de 12.000 mp. Anul trecut, o altă companie din domeniu, compania Pitech+Plus şi-a inaugurat noul sediu în acelaşi imobil, la etajul cinci al clădirii, unde a ocupat aproape 1.000 mp. Societatea şi-a rezervat o suprafaţă similară în clădire, la care a renunţat ulterior, lăsând astfel spaţii disponibile pentru alţi chiriaşi. În clădirea din Piaţa 1 Mai chiriile ajung la 6-9 euro/mp. În cadrul CBC a fost amenajată şi o sală de evenimente cu o capacitate de 1.000 de locuri.

Pe tot parcursul anului trecut, sectorul IT a adus mare parte din cererea de spaţii de birouri pentru proprietarii de clădiri de la Cluj. Endava a anunţat la final de 2012 că societatea şi-a dublat suprafaţa de birouri închiriată pe plan local, la peste 2.900 mp, în ambele sedii de pe strada Buftea şi din complexul Iulius, unde a fost realizată cea mai recentă extindere a spaţiului de birouri. Endava şi-a extins spaţiile de birouri închiriate la Cluj, în primăvară, în clădirea de pe strada Buftea (cu 700 mp), iar în ultima parte a anului în complexul comercial Iulius (800 mp), în apropierea zonei de fitness. Compania intenţionează să îşi consolideze operaţiunile desfăşurate pe plan local într-o singură clădire, de peste 4.000 mp, însă adresa noului sediu nu a fost deocamdată făcută publică.

Anul trecut, câteva dintre cele mai importante companii cu activitate în domeniu s-au reunit în Cluj IT Innovation Cluster (CIIC), structură care a pus pe lista de proiecte pe termen lung şi crearea Cluj Innovation City, un orăşel IT cu spaţii de birouri, laboratoare de cercetare, muzee, spaţii publice şi chiar de cazare. În cinci ani, viitoarea comunitate IT ar urma să adune în acelaşi teritoriu companii cu peste 5.000 de angajaţi şi să aibă 80.000 mp de birouri, plus serviciile necesare unei platforme de afaceri şi cercetare.

Aici ar urma să se concentreze activitatea din domeniu în Cluj, în condiţiile în care în prezent nu doar că societăţile din IT sunt răspândite în diferite zone din oraş, dar există multe astfel de companii care, din lipsă de spaţii adecvate, şi-au împrăştiat activitatea în mai multe sedii, după cum au explicat reprezentanţii asociaţiei. Dezvoltatorii celor mai importante proiecte de clădiri de birouri de la Cluj văd companiile din IT ca principali potenţiali chiriaşi. Domeniul se regăseşte în ţintele de piaţă pentru dezvoltatorii de la NEPI, Felinvest sau Liberty Center.

 

Comenteaza