IT-iștii din Cluj-Napoca dezvoltă soluții de analiză a datelor pentru Formula 1

IT-iștii din Cluj-Napoca dezvoltă soluții de analiză a datelor pentru Formula 1
| Foto: RebelDot - Facebook

O companie din Cluj dezvoltă soluții de analiză a datelor pentru Formula 1.

Compania RebelDot din Cluj-Napoca anunță îmbunătățirea performanței echipei Visa Cash App Racing Bulls (VCARB) din Formula 1 prin dezvoltarea și optimizarea unei infrastructuri software care transformă datele provenite din simulările aerodinamice în decizii inginerești rapide și validate.

RebelDot eficientizează modul în care datele complexe generate de simulările aerodinamice sunt colectate, analizate și valorificate, sporind atât fiabilitatea, cât și relevanța acestora. Echipa pune accent pe optimizarea procesului de extragere a concluziilor, reducerea inconsecvențelor și creșterea preciziei analitice, astfel încât fiecare set de date să ofere o imagine clară și coerentă asupra comportamentului monopostului.

Scopul este susținerea departamentului de aerodinamică în trecerea rapidă de la date brute la concluzii validate, facilitând decizii de design mai bine fundamentate și un proces continuu de optimizare pe parcursul etapelor de testare și dezvoltare.

Visa Cash App Racing Bulls este una dintre echipele constante ale competiției încă din 2006. VCARB este una dintre cele două echipe de Formula 1 deținute de Red Bull și funcționează ca o platformă de dezvoltare pentru piloți tineri, mulți dintre aceștia ajungând ulterior să câștige curse și titluri mondiale în Formula 1 și în alte competiții. Susținută de Red Bull Ford Powertrains, echipa își desfășoară activitatea în Faenza, Italia, și Milton Keynes, Regatul Unit.

Comenteaza