Judeţul Cluj deţine peste 6% din piaţa evaluărilor de proprietăţi

Judeţul Cluj deţine peste 6% din piaţa evaluărilor de proprietăţi
Piaţa evaluărilor din ţară a ajuns la 37 de milioane de euro anul trecut, în creştere cu 6% faţă de 2015, conform cifrelor de afaceri raportate de evaluatorii autorizaţi către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

50.000 de rapoarte au fost realizate de evaluatori persoane fizice, iar 120.000, de companiile de evaluare. „Pentru anul în curs, ne aşteptăm la un avans mai mare al pieţei decât în anul precedent, pe fondul creşterii economice şi al modificării Codului Fiscal, în vigoare din ianuarie, care a impus şi persoanelor fizice evaluarea proprietăţilor deţinute şi utilizate în scop comercial”, a declarat Daniel Manaţe, preşedintele ANEVAR.
 
9,3% din totalul rapoartelor evaluatorilor autorizaţi persoane fizice au fost realizat în Bucureşti, 7,6% în Constanţa şi 6,4% în Cluj, iar la companiile de evaluare 50% în capitală, urmată de Cluj-Napoca (7,8%) Sibiu şi Iaşi, cu câte 3,2%.
 
Cele mai multe lucrări de evaluare, 60%, au fost realizate în scopul garantării împrumuturilor, 100.000. Evaluatorii persoane fizice au declarat că 25% din lucrări sunt în acest scop, urmate de evaluările pentru raportare financiară (22%). La companiile de evaluare, ponderea rapoartelor pentru garantarea împrumuturilor este de 80%, 6% fiind lucrări în scopul raportării financiare. 
 
Alte scopuri pentru care s-au realizat rapoarte de evaluare sunt atât pentru persoane fizice, cât şi pentru firme: proceduri de insolvenţă sau faliment (6.413), impozitare (5.973), solicitările instanţelor judecătoreşti (4.485), garantarea şi reeşalonarea datoriilor către stat (1.775), fuziuni, achiziţii sau delistări de pe bursă (1.261), stabilirea despăgubirilor în caz de expropriere (999).

Comenteaza